Est News

59 de sticle de băuturi alcoolice descoperite în bagajele unui pasager al unui autocar la controlul de frontieră

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit la controlul de frontieră, ascunsă în bagajele personale ale unui pasager al unui autocar cu destinația România, cantitatea de 59 de sticle de băuturi spirtoase.

În data de 08 februarie a.c, în jurul orei 03.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, în calitate de pasager al unui autocar, cursă regulată pe ruta R.Moldova-România, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova,  în vârstă de 38 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bagajele personale ale bărbatului, cantitatea totală de 29,5 litri de băuturi spirtoase, cu tărie alcoolică de peste 22%, ambalate în 59 de sticle, de proveniență Republica Moldova.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii tuturor bunurilor accizabile descoperite, în valoare totală de 1.500 de lei și sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

 

Exit mobile version