Est News

Un bărbat din Bârlad a spart două locuințe de unde a furat bunuri de valoare și produse alimentare

Poliţiştii Biroului Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată.

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Bârlad au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat, din Bârlad, bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat, în formă continuată, în municipiul Bârlad.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului Investigații Criminale Bârlad au stabilit faptul că, în perioada ianuarie – februarie 2024, bărbatul bănuit de comiterea infracțiunii ar fi pătruns, prin escaladare și efracție, în două locuințe din municipiul Bârlad, ambele de pe strada Vasile Pârvan, de unde ar fi sustras mai multe bunuri de valoare și produse alimentare.

Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunilor este estimat la 6.300 lei și a fost recuperat în proporție de aproximativ 95%.

La data de 7 februarie 2024, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Biroului Investigații Criminale Bârlad au luat față de bărbatul de 37 de ani, măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore.

Ulterior, la data de 8 februarie 2024, Judecătoria Bârlad, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, a dispus măsura arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în formă continuată.

 

 

 

Exit mobile version