Est News

Ședință de bilanț la Episcopia Hușilor

Prefectul Daniel Onofrei a răspuns invitației Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie de a participa la ședința de bilanț a Episcopiei Hușilor privind activitățile desfășurate în anul 2023. Episcopia Hușilor și-a îndeplinit misiunea spirituală cu devotament și a demonstrat, de asemenea, un angajament ferm față de activitățile filantropice.

„Instituția s-a implicat conștient în sprijinirea celor aflați în dificultate, confirmându-și astfel rolul de actor cheie în domeniul asistenței sociale. Apreciem și suntem recunoscători pentru eforturile și implicarea Episcopiei Hușilor în aceste inițiative de o importanță vitală. Reprezentanții Bisericii demonstrează că, prin perseverență și implicare, pot fi realizate schimbări semnificative. Implicați frecvent în activități considerate dificile, acești oameni s-au străduit să aducă îmbunătățiri tangibile în viețile semenilor noștri. Atât cei care beneficiază de ajutor, cât și cei care-l oferă, sunt transformați în mod egal de aceste acțiuni. Efectul pozitiv asupra comunității este palpabil, demonstrând că bunătatea și generozitatea contribuie la dezvoltare și prosperitate. Pe parcursul anului 2023, Episcopia Hușilor a implementat o serie de proiecte cu impact semnificativ, influențând pozitiv destinele multor persoane. Îmi exprim recunoștința față de toți cei implicați și salut aceste inițiative. În numele instituției pe care o reprezint, doresc să exprim sprijinul irevocabil pentru Episcopia Hușilor și pentru proiectele pe care aceștia le desfășoară în comunitatea noastră, cu scopul de a aduce un plus de bine. Sunt ferm convins că fiecare dintre noi are atât capacitatea, cât și responsabilitatea de a contribui la bunăstarea colectivă.

Activitatea Episcopiei Hușilor în anul 2023 reflectă aceast devotament constant de a îmbunătăți viața celor din jur și ne oferă un model de acțiune filantropică și îndrumare spirituală” , a transmis reprezentantul Guvernului în teritoriu , Daniel Onofrei .

 

Exit mobile version