Comisia Națională de Strategie și Prognoză a publicat în luna ianuarie 2024 „Proiecţia principalilor indicatori economico-sociali în profil teritorial 2023 – 2027”.
Potrivit acestor date, la sfârșitul acestui an, pentru județul Vaslui câștigul salarial mediu net este prognozat la suma de 3.627 de lei/salariat. În anul 2027, este previzionat un câștig mediu net de 4.380 de lei/salariat.
Peste trei ani, în Regiunea de Nord-Est, alături de județul Vaslui cele mai mici salarii vor fi în Botoșani (4.387 de lei/salariat) iar cele mai mari sunt prognozate în județul Iași (5.975 de lei/salariat).
Anul trecut, la nivel național, cele mai mari creşteri salariale au fost înregistrate de judeţele cu salarii mici. Potrivit datelor statistice, majorările salariale au fost cuprinse între 20% – 26% pentru a reuşi să ţină pasul cu evoluţia salariilor de la nivel naţional.
Conform calculelor ZF făcute pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică, în județul Vaslui, salariile au crescut cu 21% în septembrie 2023 faţă de aceeaşi lună din anul precedent, până la 3.689 de lei net.
Potrivit datelor Direcției Județene de Statistică Vaslui, în luna octombrie 2023 câştigul salarial mediu net a fost de 3.780 lei. Peste medie s-a câştigat în servicii (3.973 lei) precum și în agricultură, silvicultură şi pescuit (3.798 lei) iar sub medie s-au situat câştigurile din industrie plus construcţii (3.356 lei).
(Dănuț CIOBANU)