În cursul zilei de ieri, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui a fost gazda copiilor de la Grupa Mare ”A” – Grupa „Albinuțelor”, coordonați de doamnele prof. înv. preșcolar Cristian Coculeana și Mitrache Cerasela și elevii clasei a IV-a A ai Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” Vaslui, coordonați de prof. înv. preșcolar Vezeteu Nicoleta.
Evenimentul a vizat desfășurarea proiectului educațional „Sunt un pui de românaș moldovean”, în cadrul programului având loc o nouă activitate, intitulată „Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim”.
„Muzeograful Nițoi Paula Andreea și restauratorul Botez Elena au ghidat copiii într-un tur prin expoziția de bază a Secției de Etnografie și Artă Populară, accentul fiind pus pe principalele ocupații ale locuitorilor din Podișul Central Moldovenesc, uneltele arhaice utilizate la prelucrarea pământului și componentele portului popular tradițional românesc”, au precizat reprezentanții organizatorilor.
Copiii alături de cadrele didactice îndrumătoare, dar și de părinți, au participat la activitățile practice pregătite de reprezentanții unității de cultură: au identificat componente ale portului popular tradițional românesc masculin și feminin și au rezolvat un rebus cu întrebări ale căror răspunsuri au avut ca subiect unelte arhaice utilizate la prelucrarea pământului și componente ale portului popular tradițional românesc.
Copiii au pregătit și câteva momente artistice: cei mici au recitat câteva versuri din poezii și au cântat, iar cei mai mari au recitat pe rând câte o strofă din „Scrisoarea III” a marelui poet Mihai Eminescu.
(Dănuț CIOBANU)