Prefectul Daniel Onofrei a condus o nouă ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, tema principală a discuției fiind analiza activității CJSU pe parcursul anului 2023.
Pe ordinea de zi a ședinței au fost incluse următoarele puncte importante:
- Aprobarea locurilor de dispunere a bazelor de operații identificate la nivelul județului Vaslui;
- Aprobarea locațiilor unde poate fi asigurată atât cazarea, cât și hrana cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina și pentru care statul român acordă sprijin și asistență umanitară;
- Prezentarea legislației și responsabilităților în vederea actualizării Planului de apărare la cutremur al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
„Aceste aspecte au fost discutate cu atenție și responsabilitate în cadrul ședinței, în conformitate cu prevederile legale și cu obiectivul nostru principal de a asigura siguranța și protecția cetățenilor județului nostru.
Vă asigurăm că autoritățile competente sunt implicate activ în gestionarea situațiilor de urgență și acordă o atenție deosebită pregătirii și intervenției în fața potențialelor riscuri”, a transmis reprezentantul Guvernului în teritoriu, Daniel Onofrei.