Est News

A schimbat permisul de conducere autentic cu unul fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie română și R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

În data de 25 martie a.c., în jurul orei 22.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 58 de ani, conducând un autovehicul, înmatriculat în Germania.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat alături de documentul de identitate și un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din România.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a preschimbat permisul de conducere moldovenesc pe care îl deținea, cu unul românesc, pentru a-și putea găsi mai ușor de lucru în Germania. Acesta a mai declarat că a optat pentru a ridica permisul românesc prin delegat, ale  cărui date nu și le mai amintește, și care i-a predat permisul românesc în Germania.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Exit mobile version