Est News

Infracțiuni pe șosele! Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.

La data de 24 martie 2024, ora 11.31, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în serviciu de patrulare și supraveghere trafic rutier în localitatea/comuna Oșești, județul Vaslui, au depistat și oprit pentru control un motociclu, înmatriculat provizoriu în județul Vaslui,  condus de către un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din comuna Oșești.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au stabilit că autorizația de circulație provizorie a motociclului era expirată din data de 18 februarie 2024.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

La data de 24 martie 2024, ora 10.35, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în serviciu de patrulare și supraveghere trafic rutier în localitatea/comuna Oșești, județul Vaslui, au depistat și oprit pentru control un moped, înregistrat în județul Vaslui,  condus de către un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din comuna Oșești.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar numărul de înregistrare nu aparține mopedului supus controlului.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

La data de 25 martie 2024, ora 16.26, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Coroiești, județul Vaslui, au observat un autoturism înmatriculat în municipiul București, condus de către un bărbat de 31 de ani, din București, intrând în coliziune cu un arbore, pe drumul comunal din localitatea Coroiești.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii bârlădeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de” conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

La data de 25 martie 2024, ora 19.55, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Simila, comuna Zorleni, județul Vaslui, au depistat și oprit, în vederea controlului, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 44 de ani, din Vaslui, care nu avea puse în funcțiune luminile de întâlnire.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii bârlădeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de” conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

 

 

Exit mobile version