Est News

O reprezentare de prestigiu pentru școala vasluiană, în cadrul Olimpiadei naționale de matematică

În perioada 2–6 aprilie 2024, s-a desfășurat cea de-a 74-a ediție a Olimpiadei naționale de matematică – etapa națională, competiție de prestigiu, organizată în acest an școlar de Ministerul Educației prin Inspectoratul Școlar Județean Vaslui în parteneriat cu Societatea de Științe Matematice din România și Societatea de Științe Matematice din România – filiala Vaslui. Astfel, probele au fost susținute la Colegiul Național „Cuza Vodă” din Huși, pentru clasele VII-VIII. Sute de elevi şi profesori au demonstrat că matematica devine o pasiune, când oameni inspiraţi, creativi şi consecvenți ştiu să o aducă mai aproape de orizontul de interes al noilor generaţii.

Rezultatele deosebite, confirmând excelența pedagogică și implicarea, completează palmaresul competițional al elevilor vasluieni, după cum urmează:

Bîrlădeanu Maria (clasa a VII-a, Colegiul Național „Cuza Vodă” Huși, profesor îndrumător la clasă și în cadrul Centrului de Excelență – Talașman Adrian): mențiune de onoare;

Munteanu Yannis-Ștefan (clasa a VIII-a, Colegiul Național „Cuza Vodă” Huși, profesor îndrumător la clasă și în cadrul Centrului de Excelență – Baltag Adeluța): mențiune de onoare;

Competiția pentru clasele IX-XII a fost susținută la Târgu Mureș, iar elevii vasluieni au obținut deosebite, după cum urmează:

Pascaru Mihnea-Ionuț (clasa a IX-a, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, profesor îndrumător la clasă și în cadrul Centrului de Excelență – Flueraș Gheorghe): medalie de argint;

Sandu Mihnea (clasa a IX-a, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, profesor îndrumător la clasă și în cadrul Centrului de Excelență – Flueraș Gheorghe): medalie de bronz;

Safir Tudor-George (clasa a X-a, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, profesor îndrumător Romașcu Sergiu): mențiune de onoare;

Radu Dimitrie-Octavian (clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, profesor îndrumător Romașcu Sergiu): medalie de bronz;

Porumboiu Matei (clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, profesor îndrumător Romașcu Sergiu): medalie de bronz;

Chiper Ștefan (clasa a XII-a, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, profesor îndrumător Romașcu Sergiu): mențiune de onoare.

Felicitări elevilor noștri, care au reprezentat cu cinste județul Vaslui! Gânduri de aleasă prețuire pentru profesorii care îi îndrumă în descifrarea tainelor acestei discipline!

Totodată, le dorim mult succes elevilor noștri, care vor participa la etapa națională a Olimpiadei naționale de matematică pentru clasele V-VI, ce se va desfășura la Vaslui în perioada 9-12 mai 2024.

 

Exit mobile version