Est News

Sindicaliștii din Clubul Sportiv „Viitorul” Vaslui și-au prezentat revendicările în Ședința de Dialog Social

Salariații din cluburile sportive de la nivel local se confruntă cu o serie de probleme grave. În cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social, conducerea sindicatului Clubului Sportiv „Viitorul” Vaslui a prezentat o serie de nemulțumiri legate de diverse aspecte, toate fiind incluse pe ordinea de zi a acestei ședințe.

În contextul declanșării protestelor la nivel național organizate de Sindicatul Național Sport și Tineret, reprezentanții sindicatului au adus în atenție aspecte relevante care afectează situația salariaților din domeniul sportiv.

Daniel Onofrei, prefectul județului Vaslui, a asigurat participanții că va transmite la nivel central toate revendicările salariaților din cadrul cluburilor sportive discutate în cadrul ședinței de dialog social.

„Colaborarea între instituțiile județene și reprezentanții sindicatelor reprezintă un aspect important în menținerea unui climat de dialog și rezolvare a problemelor semnalate de către angajați. Vom continua să monitorizăm îndeaproape evoluția acestui demers și să menținem transparența în comunicarea tuturor acțiunilor întreprinse în favoarea salariaților din sectorul sportiv”, a precizat Daniel Onofrei.

(Dănuț CIOBANU)

 

Exit mobile version