Est News

Infracțiuni la regimul rutier! Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.

La data de 23 aprilie 2024, ora 16.45, polițiștii Biroului de Ordine Publică, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflați în serviciu de patrulare pe strada Alexandru Vlahuță din Bârlad, au depistat și oprit pentru control un autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din comuna Bogdănești, județul Vaslui, care nu avea în funcțiune luminile de întâlnire.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, asigurarea de răspundere civilă a autoturismului este expirată din data de 31 mai 2023, iar certificatul de înmatriculare este suspendat, ca urmare a expirării inspecției tehnice periodice.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii bârlădeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tânărului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ” conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

La data de 24 aprilie 2024, ora 08.09, polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu  pe drumul județean DJ 243, în comuna Perieni, județul Vaslui, au depistat și oprit pentru control un autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din comuna Pogana, județul Vaslui.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii bârlădeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

La data de 24 aprilie 2024, ora 15.08, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 245, în localitatea/comuna Băcani, județul Vaslui, au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire în trafic, pentru control, a unui autoturism înmatriculat în județul Vaslui. Conducătorul auto s-a sustras controlului și și-a continuat deplasarea către localitatea Suseni.

La intersecția dintre drumul județean 245 și drumul comunal DC 84, între localitățile Băcani și Suseni, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers, acroșând un alt autoturism, înmatriculat în municipiul București, rezultând doar pagube materiale.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au stabilit că bărbatul de 34 de ani, din comuna Băcani, județul Vaslui, conducătorul autoturismului, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, polițiștii au stabilit că autoturismul i-a fost încredințat bărbatului pentru a fi condus pe drumurile publice de către proprietarul acestuia, un bărbat de 54 de ani din comuna Băcani, pasager în autoturism, deși cunoștea faptul că acesta nu deține permis de conducere.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii bârlădeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a celor două persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice”.

 

Exit mobile version