Est News

Accident la granița dintre județele Vaslui și Iași! A fost confirmat decesul în cazul a trei dintre victime

Accidentul s-a produs pe DN 24, în comuna Ciortești (la granița dintre județele Vaslui și Iași). În accident sunt implicate două motociclete și un autoturism. În cele trei vehicule se aflau patru persoane.

La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite patru victime, trei dintre acestea aflându-se în stare de inconștiență. Atât motocicletele, cât şi autoturismul au fost cuprinse de flăcări.

Echipajele de intervenție au evaluat victimele, le-au evacuat și au început manevrele de resuscitare pentru trei dintre acestea. Din nefericire, unul dintre motocicliști a fost decedat. Se continuă manevrele de resuscitare pentru celelalte două victime aflate în stop cardiorespirator.

Cea de-a patra victimă a accidentului a fost evaluată și a suferit un atac de panică. Pompierii militari au lichidat incendiul, iar acum asigură zona. Din nefericire a fost confirmat decesul în cazul a trei dintre victimele accidentului.

 

 

Exit mobile version