Est News

Finanțare de peste 40 de milioane de lei! Două drumuri din județul Vaslui vor fi modernizate

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Două drumuri județene din județul Vaslui vor fi reabilitate cu finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Pentru drumul județean DJ 242C a fost semnat contractul de finanțare, având valoarea totală a investiției de 23.138.771 lei. De asemenea, pentru drumul județean DJ 242G a fost semnat contractul de finanțare, cu o valoare totală a investiției de 17.582.178 lei.

Pentru ca cele două proiecte finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, Consiliul Județean Vaslui trebuie să actualizeze documentațiile cadastrale, astfel încât să se faciliteze implementarea în bune condiții a celor două proiecte.

Drumul județean DJ 242C se află în acest moment în etapa de proiectare, iar ca urmare a acestui lucru au fost identificate câteva situații în care soluția tehnică propusă la momentul întocmirii documentației de avizare a lucrărilor de intervenție iese în afara culoarului de proprietate.

De asemenea, pe amplasamentul acestui drum se găsesc și două poduri peste cursuri de apă necodificate, care nu au avut întocmită o documentație cadastrală care să reflecte realitatea referitoare la limitele de proprietate ale județului. Astfel, este necesară actualizarea celor două cărți funciare

Pentru drumul județean DJ 242G, urmează să se contracteze serviciile pentru proiectare, iar pe amplasamentul acestui drum există un pod care în acest moment nu are o documentație cadastrală întocmită. Din acest motiv este necesară actualizarea a două cărți funciare aferente drumului și însușirea documentației privind prima înscriere pentru podul respectiv, astfel încât, la momentul contractării serviciilor de proiectare, soluțiile tehnice să se încadreze în culoarul de proprietate aferent drumului.

(Dănuț CIOBANU)

 

Exit mobile version