Centrul Județean de Excelență Vaslui a început înscrierile la tabăra „Excelența 2024”, pentru o vacanță gratuită pentru elevii care frecventează centrele zonale Vaslui, Bârlad și Huși. Proiectul este susținut de autoritățile locale din cele trei municipii ale județului, pentru a recompensa pe cei cei mai buni elevi, care au obținut rezultate bune la participarea la olimpiadele și concursurile școlare din calendarul Ministerului Educației.
În acest an, elevii vor putea merge gratuit, pentru 6 zile, între 7-12 iulie, în tabăra ce va fi organizată în stațiunea Sovata, cazarea fiind asigurată în Resortul NEMETH.
În afară de cazare și masă, pensiune completă, elevii participanți vor avea acces gratuit în fiecare zi la saună, jacuzzi, mini-salină, la cele două piscine exterioare încălzite ale resortului și vor avea posibilitatea să practice diverse sporturi: darts, biliard, tenis de masă, șah, fotbal sau volei. De asemenea, vor fi organizate excursii la Park Aventura Adrenalin și cu trenul Mocănița. Între activitățile taberei se mai numără cursuri de înot, cursuri de dans, drumeții la diverse obiective turistice din zonă sau un show de tinere talente.
Pentru a se putea înscrie, elevii trebuie să depună la Secretariatul Centrului Județean de Excelență Vaslui, din strada Donici, nr. 2, etaj 2, până pe 25 iunie 2024, o adeverință eliberată de profesorul coordonator de la Centrul de Excelență și validată de inspectorul de specialitate din cadrul Inspectoratului Școlar Județean.
Adeverință va cuprinde toate realizările din anul școlar 2023-2024 ale elevului, precum și copii ale diplomelor, premiilor sau distincțiilor obținute la concursurile și olimpiadele școlare din acest an, ori adeverințe, diplome sau atestate care să ateste participarea la evenimente științifice naționale sau internaționale.
(Dănuț CIOBANU)