Est News

Autoritatea Națională Fitosanitară continuă acțiunile de control pentru legumele și fructele proaspete de sezon

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale întreprinde toate măsurile necesare prin care să asigure aprovizionarea populației cu o gamă largă de legume și fructe de sezon, care să corespundă din punct de vedere al calității și conformității cu standardele de comercializare, cât și din punct de vedere al nivelurilor maxime admise de reziduuri de pesticide.

Având în vedere volumul crescut de legume și fructe din producția autohtonă, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Națională Fitosanitară, a intensificat acțiunile de control pentru determinarea reziduurilor de pesticide în vederea asigurării respectării prevederilor legale în domeniu.

În acest context, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF), în cadrul Programului Național de Monitorizare a reziduurilor de pesticide din fructe și legume pentru anul 2024, a suplimentat cu 42% probele de legume și fructe din producția autohtonă ce vor fi verificate în perioada 20 mai – 31 august, față de aceeași perioadă a anului 2023.

În plus, față de această suplimentare, ANF a planificat mai multe controale tematice la fructele de sezon care urmăresc respectarea legislației în vigoare și sancționarea abaterilor.

Ulterior acțiunii „Cireașa și Căpșuna” desfășurată în perioada 30 mai – 5 iulie, ANF va demara o nouă operațiune de control tematic numită „Pepenele românesc”, care se va derula în perioada 08 iulie – 31 august.

Astfel, numărul de probe prelevate prin Programul Național de Monitorizare (84 de probe) va fi suplimentat cu 102, ajungându-se la un total de 186 probe de pepeni prelevate, iar eșantioanele vor fi colectate atât din piețele bucureștene, cât și din fiecare reședință de județ, în vederea analizării acestora.

 

Exit mobile version