Est News

Incendiu la o locuință din Bârlad! Au ars zeci de cutii pline cu vopseluri și butelii încărcate cu GPL

Pompierii militari bârlădeni au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă și o locuință din municipiul Bârlad, la intersecția străzilor Cpt. Grigore Ignat și Grigore Ghica.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență într-o anexă (pe o suprafață de circa 100 metri pătrați), precum și la acoperișul unei locuințe. Exista pericolul de propagare la alte trei locuințe și o anexă gospodărească, construite la o distanță foarte mică de locul focarului principal.

Incendiul a fost foarte greu de localizat din cauza numeroaselor recipiente încărcate cu lichide extrem de combustibile depozitate în anexa cuprinsă de flăcări. Astfel, în interior au ars zeci de cutii pline cu vopseluri și uleiuri, dar și recipiente cu lichide combustibile ori butelii încărcate cu GPL. În timpul intervenției s-au produs mai multe mici explozii.

Pompierii militari au acționat pe două sectoare de intervenție, primul sector, pentru limitarea și lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea sector, pentru protecția bunurilor și imobilelor aflate în pericol.

După aproximativ două ore, incendiul a fost lichidat, nefiind înregistrate victime. Au fost salvate trei locuințe învecinate, o anexă gospodărească, patru butelii, scule, utilaje și dispozitive specifice unui atelier mecanic. Au ars circa 100 metri pătrați acoperiș, o locuință și o anexă.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost lucrul cu foc deschis în spațiu deschis (cel mai probabil, flăcările au cuprins anexa și locuința, în urma unui incendiu izbucnit la vegetația uscată din curte).

 

Exit mobile version