Est News

Comunele Alexandru Vlahuță, Banca, Berezeni și Rafaila au primit bani pentru investiții

Mai multe UAT-uri din județul Vaslui au primit fonduri pentru decontarea facturilor la proiectele realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Este vorba de Alexandru Vlahuță (251.842 lei), Banca (1.470.768 lei), Berezeni (539.922 lei) și Rafaila (104.259 lei).

La nivel național, Ministerul Dezvoltării a virat suma de 169.594.656,32 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 196 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Astfel, pentru etapa I, a fost plătită suma de 20.214.060,12 lei pentru 37 de obiective aflate în execuție, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 149.380.596,20 de lei pentru 159 de proiecte.

În total, județul Vaslui a avut declarate eligibile pentru finanțare prin PNDL 2 un număr de 251 de proiecte. Valoarea totală a proiectelor se ridică la suma de 860 milioane de lei. Din numărul total de investiții, Consiliul Județean Vaslui a derulat prin PNDL 2 un număr de 17 proiecte, care totalizează suma de 180 milioane de lei.

Investițiile din cadrul programului vizează reabilitarea de drumuri județene și comunale, construirea de dispensare, dezvoltarea rețelelor de iluminat public, sisteme de alimentare cu apă și canalizare, reabilitare școli, construirea de creșe și grădinițe.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

Exit mobile version