Est News

Noi sancțiuni pentru munca la negru! 5 angajatori au primit amenzi de 100.000 de lei

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui a desfășurat în luna iunie 120 de controale în domeniul relațiilor de muncă. Verificările au avut ca obiectiv principal identificarea muncii nedeclarate în toate formele ei.

În urma inspecților din teren au fost sancționați 26 angajatori, fiind aplicate 37 sancțiuni contravenționale. Valoarea totală a amenzilor se ridică la 155.000 lei. Pentru neconformitățile constatate au fost dispuse 184 de măsuri de intrare în legalitate.

În luna iunie au fost sancţionati pentru muncă nedeclarată, un număr de 5 angajatori fiind identificate 4 persoane care prestau muncă nedeclarată. Pentru persoanele identificate că prestau muncă nedeclarată, angajatorilor le-au fost aplicate amenzi în valoare de 20.000 lei pentru fiecare persoană, valoarea totală a amenzilor pentru munca nedeclarată fiind de 100.000 lei.

„Acțiunile de control pentru depistarea cazurilor de muncă nedeclarată vor rămâne o constantă a tuturor campaniilor naționale ale Inspecției Muncii, întrucât reprezintă în continuare o practică frecventă, ce constituie un fenomen extrem de nociv, având în vedere consecințele sociale și economice pe care le produce: persoana care prestează muncă nedeclarată este lipsită de protecție socială, lucrează în condiții precare și cu multiple riscuri pentru sănătate, nu are siguranța plății muncii prestate, plata făcându-se în funcție de bunăvoința angajatorului care, la rândul lui, este lipsit de posibilitatea legală de a-l responsabiliza pe lucrător pentru eventualele prejudicii produse de acesta”, a spus Gheorghe Chirvase, inspector șef al ITM Vaslui.

(Dănuț CIOBANU)

 

Exit mobile version