Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare COD ROȘU de caniculă pentru aproape întreaga țară, inclusiv județul Vaslui.
Astfel, după zilele de sâmbătă și duminică, când au fost anunțate temperaturi ce pot urca la 37-41 de grade, ANM a extins avertizarea COD ROȘU și pentru zilele de luni și marți, 15 și 16 iulie, când temperaturile pot urca la 37-42 de grade.
Conform meteorologilor, în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea și sud-vestul Transilvaniei, valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33…36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indiceletemperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.
De asemenea, ANM averizează că valul de căldură va persista în toată țara și în zilele următoare.