Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova, căutat de autorităţile din Austria de la începutul lunii iulie, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranți pe teritoriul acestui stat.
În ziua de 25 iulie a.c., în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, pasager într-un autocar ce avea ca destinație Slovacia, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 25 de ani.
La controlul de frontieră, colegii noștri au constatat că pe numele bărbatului era emisă de autoritățile din Austria, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis la data de 01.07.2024, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migrați, pe teritoriul acestui stat.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.