Est News

Vin microbuzele electrice pentru elevi! Proiectul privind achiziția de microbuze a intrat în linie dreaptă

Ciprian Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a spus că proiectul este la a treia licitație, dar în perioada următoare achiziția publică va fi finalizată.

„Noi achiziționăm microbuze cu finanțare prin PNRR și Fondul de Mediu, iar acestea reprezintă doar o parte din transportul școlar. Vom mai avea de căutat finanțare pentru a rezolva această problemă”, a spus Ciprian Trifan.

CJ Vaslui a semnat contractul de finanțare pentru achiziția a 24 de microbuze școlare electrice, în cadrul Programului Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 35.905.346,40 lei, din care valoarea eligibilă din PNRR este în cuantum de 30.172.560, 00 lei și valoarea TVA aferentă 5.732.786,40 lei. Durata de implementare a proiectului este până la 31 decembrie 2024.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea condițiilor de transport școlar pentru elevii din 24 de comune ale județului Vaslui prin achiziționarea de microbuze școlare electrice, facilitând accesul copiilor/tinerilor la educație și protejarea mediului înconjurător în același timp. Investiția va contribui pe termen scurt și mediu la îmbunătățirea condițiilor de transport pentru 4.448 de elevi din cele 24 de comune ale județului și pe termen lung la protejarea mediului înconjurător.

Vor fi achiziționate microbuze electrice 16+1 locuri pentru 24 unități de învățământ din unitățile administrativ-teritoriale din județul Vaslui, respectiv comunele Băcani, Băcești, Iana, Ivănești, Puiești, Stănilești, Rebricea, Voinești, Banca, Solești, Alexandru Vlahuță, Bogdănești, Costești, Hoceni, Miclești, Dragomirești, Todirești, Zorleni, Vinderei, Gârceni, Gherghești, Roșiești, Bogdănița și Crețești.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

Exit mobile version