Est News

Incendiu puternic în jurul lacului Prodana! Au ars circa zece hectare de vegetație uscată și cinci hectare de litieră

Patru autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Bârlad s-au deplasat în extravilanul municipiului, pentru stingerea unui incendiu produs la vegetația uscată, stuful și deșeurile din jurul lacului Prodana, focul extinzându-se la mărăcinișul și pădurea din apropiere.

Detașamentul de pompieri Vaslui și Punctul de Lucru Ivănești  intervin cu alte patru autospeciale de stingere cu apă, pentru limitarea și lichidarea a două incendii izbucnite la vegetația uscată din localitățile Oprișița și Poienești, comuna Poienești. Incendiul din localitatea Poienesti a cuprins și gardul unei gospodării.

Pompierii bârlădeni intervin în continuare pentru a stinge flăcările care afectează vegetația din jurul lacului Prodana, precum și din pădurea din apropiere. În sprijinul pompierilor militari intervin SVSU Bârlad și SPSU din cadrul SC „Rulmenți” SA Bârlad.

Până acum, pompierii au salvat cinci case și opt anexe gospodărești. Flăcările au distrus circa 5000 metri pătrați de livadă.

O mare problemă a ridicat limitarea flăcărilor care au cuprins un spațiu în care se aflau depozitate peste 60 de traverse din lemn,  traverse tratate cu creozot.

În acest moment, incendiul este localizat, pompierii acționând pentru lichidarea numeroaselor focare. Până acum incendiul a afectat cel puțin douăzeci de hectare de teren acoperit cu  vegetație uscată,  mărăciniș și lăstăriș.

Concomitent cu această intervenție, pompierii bârlădeni au acționat pentru lichidarea unui alt incendiu care a cuprins vegetația uscată din localitatea Călimănești, comuna Puiești. Incendiul amenința să se propage spre două locuințe, însă pompierii militari au reușit să îl stingă înainte de a ajunge la limita celor două proprietăți.

Au ars circa zece hectare de vegetație uscată și aproximativ cinci hectare de litieră. Cauza probabilă de izbucnire a acestui incendiu a fost focul deschis în spațiu deschis.

Cetățenii sunt obligați să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea acestora, prin acțiunile de ardere a vegetației uscate pe terenurile agricole, poate conduce la reducerea cuantumului subvențiilor de către APIA.

Reamintim faptul că, arderea miriștilor, a vegetației uscate, a resturilor vegetale și a altor materiale combustibile constituie contravenții și se poate sancționa de către inspectorii de prevenire, cu amendă contravențională cuprinsă între 1.000 lei și 2.500 lei, conform H.G. nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor.

Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

Un regim sancționator distinct este stabilit pentru arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

Trebuie reținut faptul că au fost situații când în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acțiunea vântului au fost  înregistrate victime omenești.

Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, unele dintre acestea fiind soldate cu pierderi de vieți omenești, ca urmare a scăderii vizibilității pe drumurile publice, generată de acoperirea carosabilului cu cantități mari de fum.

De asemenea, nu este lipsit de importanță efortul depus de personalul structurilor de intervenție profesioniste pentru stingerea acestor arderi, efort care ar putea fi dirijat către intervenția în alte situații în care cetățenii se află în pericol.

Vă informăm faptul că arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este 𝐬𝐭𝐫𝐢𝐜𝐭 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐳𝐢𝐬𝐚̆, dacă nu se impune ca o măsură excepțională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici, conform standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor.

ÎN ORICE SITUAŢIE DE URGENŢĂ APELAŢI NUMĂRUL UNIC, “112”

Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Exit mobile version