Est News

AJOFM Vaslui derulează un proiect în valoare de 4,8 milioane de lei pentru formarea profesională a angajaților

Centrul de Consultanță și Studii Europene SRL, în parteneriat cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui implementează proiectul „Ține pasul cu schimbarea. Adaptarea competențelor specifice ale angajaților din regiunile SUD-EST și NORD-EST la evoluțiile tehnologice”. Proiectul are o valoare totală de 4.870.845 lei, din care valoare eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor europene este 4.484.261lei.

Proiectul are ca obiectiv general creșterea participării a 606 persoane adulte angajate, cu vârste între 18-64 ani, la programe de formare profesională continuă din Regiunea de Sud-Est și Regiunea de Nord-Est.

Obiective specifice ale proiectului vizează informarea și selecția grupului țintă al proiectului pentru 606 persoane; consiliere profesională și tutorat pentru 606 persoane din grupul țintă; formare profesională etc.

„Grupul țintă va fi format din 606 persoane angajate din regiunile Sud-Est și Nord-Est, respectiv județele: Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea, Vaslui, Neamț, Botoșani, Suceava, Bacău și Iași”, a spus Laura Toporăscu, purtător de cuvânt al AJOFM Vaslui.

Pentru a face parte din grupul țintă al proiectului, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții de eligibilitate: sunt încadrați cu contract individual de muncă (cu normă întreagă sau cu timp parțial), inclusiv persoane care ocupă poziții de management, provenind din întreprinderi publice și private; au vârsta cuprinsă între 18 și 64 de ani; domiciliază în regiunile de dezvoltare Sud-Est sau Nord-Est.

(Dănuț CIOBANU)

Exit mobile version