Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși efectuează cercetări în privinţa unui cetățean român care a fost depistat conducând un ansamblu rutier ce nu avea drept de circulaţie pe drumurile publice din România.
În data de 01 octombrie a.c., în jurul orei 13.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși – ITPF Iași a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Râșești, un ansamblu rutier format dintr-un autocamion și o semiremorcă, ambele vehicule neavând aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare.
La controlul de frontieră, conducătorul ansamblului rutier, un cetățean român, în vârstă de 51 de ani, a prezentat, pe lângă documentul de identitate și dovezile de reținere a plăcuțelor de înmatriculare, fără drept de circulație, pentru cele două vehicule, dovezi emise de Poliția Municipiului Huși în aceeași zi, cu aproximativ două ore înainte.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sau tractarea unei remorci fără drept de circulație, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.