Est News

Ziua Mondială a Educației a fost sărbătorită în județul Vaslui prin competiții de șah

La ceas de bilanț educațional, de Ziua Mondială a Educației, pe data de 5 octombrie 2024, Inspectoratul Școlar Județean Vaslui a ales să sărbătorească prin a da startul competițiilor de șah desfășurate în cadrul Proiectului național Șah în școală. Acest demers educativ are la bază protocolul semnat cu Clubul Sportiv Gambitul Damei din Iași, fiind susținut de Primăria Municipiului Vaslui.

Sub genericul România-6000, activitatea de amploare a reunit la start 6000 de copii din 60 de localități din România. La Vaslui, competiția s-a defășurat în sala de sport a Liceului Ștefan Procopiu, unde – începând cu ora 11.00 – au fost prezenți peste 120 de elevi din Vaslui și Huși. La Bârlad, de la ora 9.30, iubitorii șahului au fost găzduiți de Value Center.

Dincolo de exigențele impuse de formatul competiției, reiterăm ideea că școala vasluiană are nevoie de profesori dedicați, elevi entuziaști, o comunitate receptivă și momente deosebite, pentru a-și împlini menirea, depășind firesc inevitabilele dificultăți și schimbări.

Tuturor celor implicați în viața școlii, le dorim experiențe asociate comunicării intelectuale și afective, înnobilate de bunătate, prietenie și colaborare!

Exit mobile version