Est News

Zeci de controale la angajatorii din județul Vaslui! Inspecția Muncii a dispus 179 de măsuri de intrare în legalitate

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui a desfășurat în luna septembrie 96 de controale în domeniul relațiilor de muncă. Verificările  au avut ca obiectiv principal identificarea muncii nedeclarate în toate formele ei.

În urma inspecțiilor în teren au fost sancționați 23 angajatori, fiind aplicate 39 sancțiuni contravenționale. Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la suma de 319.000 lei. Pentru neconformitățile constatate au fost dispuse 179 de măsuri de intrare în legalitate.

Gheorghe Chirvase, inspector șef al ITM Vaslui, a precizat că activitatea zilnică a inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancţionarea muncii nedeclarate, rezultatele controalelor efectuate fiind comunicate, zilnic, către Inspecţia Muncii.
„În luna septembrie au fost sancţionati pentru muncă nedeclarată, un numar de 9 angajatori fiind identificate 13 persoane care prestau muncă nedeclarată. Pentru persoanele identificate că prestau muncă nedeclarată, angajatorilor le-au fost aplicate amenzi în valoare de 20.000 lei pentru fiecare persoană, valoarea totală a amenzilor pentru munca nedeclarată în luna septembrie fiind de 260.000 lei”, a spus Gheorghe Chirvase.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

 

Exit mobile version