Potrivit informațiilor transmisede Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), polițiștii de penitenciare din Craiova și Vaslui refuză să mai intre în serviciu marți, 15.10.2024, începând cu ora 07:00 și blochează timp de câteva ore activitatea penitenciarelor.
„Polițiștii sunt nemulțumiți că sunt furați, trădați de politicieni și obligați să muncească în condiții insalubre de muncă, că sunt în număr insuficient de personal și fără mijloace de siguranță, situație care le pune în pericol sănătatea, integritatea corporală, dar și viață”, se arată într-un comunicat al FSANP.
Sindicaliștii precizează că „zilnic, polițiștii de penitenciare sunt jigniți, amenințați de către deținuți, iar lunar un polițist de penitenciare este agresat fizic sau bătut la propriu”. Prin urmare, se solicită măsuri imediate pentru a proteja atât personalul, altfel „situația va escalada rapid”. Polițiștii de penitenciare au spus că nu vor fi „carne de tun” pentru deținuți și au criticat lipsa de reacție a Ministerului Justiției și a Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Penitenciarele, în forma lor actuală, nu mai sunt centre de reabilitare, ci adevărate „școli de criminalitate”, unde deținuții devin și mai violenți și mai pregătiți să recidiveze, punând în pericol societatea.
Polițiștii de penitenciare au mai transmis că se confruntă cu condiții de muncă grele și că „sunt expuși constant riscului, fiind planificați în posturi în care nu au posibilitatea să-și satisfacă nevoile fiziologice de bază” și că sunt expuși constant riscurilor și agresiunilor din partea deținuților. „În acest an un deținut i-a tăiat nasul unui polițist la Penitenciarul București Rahova”. „Cât timp va mai dura până când un deținut va ucide un polițist?”, întreabă reprezentnații sindicatelor.