Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse continuă campania de prevenție consum de droguri, alte forme de adicție, violență, bullying și trafic de persoane.
Pe data de 6 noiembrie, ora 14:00, Caravana „Fără bariere-TOT adevărul despre droguri” se va afla la Vaslui – Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Strada Alecu Donici 2.
În perioada 24 octombrie – 14 noiembrie caravana va ajunge în 19 orașe din țară cu scopul de a aduce mesajul campaniei direct la publicul țintă și de a stimula dialogul și conștientizarea pericolelor la care tinerii se expun.
Proiectul Caravana „Fără bariere – TOT adevărul despre droguri” face parte dintr-o serie de acțiuni dedicate protejării copiilor și tinerilor de pericolele asociate consumului de substanțe interzise și își propune să abordeze provocările actuale legate de creșterea consumului de droguri în rândul adolescenților, să ofere resurse de informare și sprijin pentru familii, dar și să promoveze importanța prevenției și a educației.
„Scopul campaniei este de a trasa o linie clară între tinerii nostri și pericolele drogurilor. Este timpul ca toate instituțiile statului să acționeze unit pentru a preveni tragedii, sa educăm tinerii și să le oferim sprijinul de care au nevoie pentru a face alegeri sănătoase și responsabile”, au precizat reprezentanții Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.