Est News

Agenția pentru Protecția Mediului Vaslui: Totul despre obținerea avizului de mediu

Pentru a obține un aviz de mediu pentru un plan sau program de pe raza județului Vaslui, titularul va depune la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Vaslui mai multe documente.

Este vorba de notificare privind elaborarea primei versiuni a planului/ programului (conform H.G.1706/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe), proiectul de plan/ program.

parte scrisă (care să descrie scopul şi obiectivele, domeniul de aplicare, principalele caracteristici ale acestuia, activităţile/acţiunile ce se doresc a fi întreprinse pentru realizarea sa, etc.);

parte desenată (care să prezinte amplasarea în spaţiu a obiectivelor/proiectelor ce se doresc a se dezvolta în viitor, precum şi încadrarea faţă de ariile de protecţie specială/ zone protejate/ zone cu regim special, etc);

certificat de urbanism (dacă e cazul);

dovada publicării anunţurilor publice: primul anunț public (cel de-al doilea anunț public se va publica la interval de 3 zile calendaristice de primul).

Informații referitoare la procedurile de reglementare se pot găsi accesând site-ul Agenției pentru Protecția Mediului Vaslui, secțiunea „Reglementări”.

 

Exit mobile version