Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean a solicitat sprijinul Consiliului Local Vaslui pentru realizarea activităţilor necesare în vederea stabilirii reţelei şcolare pentru anul şcolar 2025-2026.
În acest sens, municipalitatea a solicitat unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi privat, date cu privire la numărul de antepreşcolari/preşcolari şi elevi, clase, personal didactic, didactic auxiliar şi nedidactic.
Unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi privat din municipiul Vaslui îndeplinesc prevederile legislaţiei în vigoare privind funcţionarea cu personalitate juridică.
Proiectul de reţea şcolară pentru anul 2025 – 2026 prevede menţinerea aceluiaşi număr de unităţi şcolare cu personalitate juridică aprobat pentru anul şcolar 2024 – 2025. ISJ Vaslui a acordat avizul conform pentru reţeaua şcolară.
La nivelul municipiului Vaslui funcţionează în prezent:
25 de unităţi de învăţământ de stat cu personalitate juridică (6 licee, 10 şcoli, 7 grădiniţe, 1 unitate de învăţământ conexă pentru activităţi extracurriculare şi 1 centru judeţean de excelenţă pentru pregătirea tinerilor capabili de performanţe înalte),
25 unităţi de învăţământ de stat arondate unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică (4 şcoli, 16 grădiniţe, 3 creşe, 1 club sportiv şi 1 şcoală postliceală),
1 creşă – nivel de învăţământ „antepreşcolar”, forma de învăţământ „program prelungit”, limba de predare „română” pentru o unitate de învăţământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică,
3 unităţi de învăţământ particular (1 grădiniţă, 2 şcoli postliceale).