La sfârșitul săptămânii trecute, conducerea Primăriei Vaslui a participat la ședința Comisiei Tehnico-Economice (CTE) pentru strategia privind îmbunătățirea mobilității la nivelul municipiului Vaslui.
Contractantul serviciului de întocmire a acestui document strategic a expus aspecte referitoare la obiectivele specifice: Accesibilitatea crescută, Eficiența economică îmbunătățită a serviciului de transport public, Siguranță și confort crescute, Calitate îmbunătățită a mediului urban, cu integrarea contextului strategic european, național și regional și corelarea cu obiectivele Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) a Municipiului Vaslui pentru perioada 2021-2027.
Membrii comisiei CTE din partea Primăriei Municipiului Vaslui, specialiști din cadrul aparatului primarului și factori de conducere au analizat subiectele prezentate, între care s-au regăsit amenajarea de parcări, sensuri unice, fluidizarea circulației, piste de biciclete și trotinete, semaforizări, spații verzi și altele.
„Planul de acțiune al strategiei privind îmbunătățirea mobilității la nivelul Municipiului Vaslui cuprinde proiecte pe care municipalitatea le va analiza și pentru care va aloca resurse financiare, alături de surse atrase, astfel încât implementarea acestora să aducă orașului nostru beneficii pentru infrastructura rutieră și, implicit, pentru toți cetățenii municipiului”, a spus Geanina Tofan, purtător de cuvânt al Primăriei Vaslui.