Est News

Ajutoare financiare de urgență pentru sprijinirea unor familii și persoane singure din județul Vaslui

Guvernul a aprobat acordarea de ajutoare de urgență în valoare de 1.723.000 lei pentru sprijinirea unui număr de 397 de familii și persoane singure, care se află în situații de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice periculoase, accident ori în situații deosebite determinate de starea de sănătate.

Ajutoarele financiare vor fi alocate, astfel:

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială centralizează la nivel național propunerile de acordare a ajutoarelor de urgență și le transmite Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Propunerile de ajutoare de urgență au la bază cererea și declarația pe propria răspundere a unui membru de familie sau a persoanei singure, însoțite de actele doveditoare, precum și efectuarea de verificări în teren prin care se certifică existența situațiilor de necesitate în care se află familiile și persoanele singure.

 

Exit mobile version