Est News

Revoltă la asociație

Scandalul din cadrul asociației de proprietari din Bârlad al cărei administrator a fost reclamat la poliție degenerează. Oamenii strâng semnături pentru a convoca o adunare generală, procedură pe care actualul administrator ar refuza-o.

Simona MIHĂILĂ

Spiritele se încing în sânul Asociației de proprietari nr. 8 din Bârlad, asociație al cărei administrator a fost reclamat la poliție de locatarii unei scări de bloc. Aceiași locatari strâng acum semnături pentru convocarea unei adunări generale în cadrul căreia să ia în discuție „maniera deficitară în care administratorul Georgeta Cocuz își face datoria”, desfacerea contractului de muncă al acesteia, dar și alte probleme de care asociația se lovește, cum ar fi faptul că ANAF i-a blocat conturile pentru nevirararea impozitelor pe venit.

Neînțelegerile dintre proprietari și administrator au izbucnit recent, din cauza unor lucrări la subsolul unei scări a blocului A3, din strada Nicolae Tonitza. Lucrările, care ar valora, conform unui deviz estimativ, peste 6.900 de lei (din care Primăria Bârlad va suporta jumătate), au început din aprilie, dar nu au fost finalizate nici la această oră de către SC Mimi Ali SRL – firma care s-a angajat prin contract să le termine până la finele lui iulie. Asta în ciuda faptului că locatarii plătiseră încă din aprilie un avans de 2.000 de lei, din jumătatea lor de 3.500 de lei, restul urmând a fi achitat, potrivit contractului, „în funcție de încasările de la locatari, precum și la recepția lucrării”.

Lucrările au fost lăsate baltă deși, conform evidențelor asociației, între timp firma ar mai fi încasat 800 de lei. Este motivul pentru care plângerea de la poliție a oamenilor se îndreaptă atât împotriva Georgetei Cocuz, cât și a firmei Mimi Ali SRL.

„Plângerile la poliție nu sunt ceva curios pentru asociația noastră”

Zilele trecute, Est News a prezentat pe larg acest caz, ceea ce a atras nemulțumirea administratorului Cocuz, care s-a simțit atacată pe nedrept, făcând confuzie între poziția oamenilor din asociație și rolul ziarului de a informa.

Înainte de publicarea articolului, reporterii noștri i-au oferit oportunitatea de a-și exprima opinia față de acuzațiile aduse, ocazie de care Georgeta Cocuz s-a folosit, ca dovadă că articolul cuprinde și punctul său de vedere. Cu toate acestea, ulterior ea a considerat că i se cuvine, în plus, un drept la replică în care să fie și mai clară decât a fost. Mai mult, a amenințat publicația că, în situația în care nu-i vom publica dreptul la replică va cere daune morale pentru „prejudicii de imagine”.

Trebuie subliniat că Georgeta Cocuz nu face decât să repete afirmațiile pe care le-a făcut inițial în discuțiile cu reporterii Est News, afirmații care i-au fost consemnate întocmai.

Există totuși o deosebire: în dreptul la replică, administratorul Cocuz spune că suma achitată firmei până în acest moment este de 2.540 de lei, iar din documentele pe care tot ea ni le-a pus la dispoziție reiese că s-au plătit 2.800 de lei, adică atât cât a susținut și prima dată că a achitat.

Georgeta Cocuz i-a luat apărarea firmei Mimi Ali, depre care spune că, deși nu a încasat banii care i se cuveneau, a terminat lucrarea în proporție de 90%.

Despre reclamația la poliție, nu-și face griji: „Nu-i nicio problemă că mi-au făcut plângere. Eu am mai avut plângeri. Plângerile la poliție nu sunt ceva curios pentru asociația noastră”.

„Pe ce s-au cheltuit 70 de milioane?”

Gabriel Manta, unul dintre locatarii de la parterul scării cu pricina, s-a declarat scandalizat de afirmația Georgetei Cocuz, cum că lucrările au fost finalizate în proporție de 90%. El spune că, locuind la parter, a urmărit întreg parcursul lucrărilor, precum și materialele care au fost cărate la subsol. Mai mult, împreună cu alți vecini a coborât la subsol pentru a vedea exact ce s-a lucrat și ce nu: „Cum să fie terminată lucrarea în proporție de 90%? În deviz scrie că se vor băga 48 de m de țeavă de PVC de 110 și nu s-a băgat niciun metru. Împreună cu alți vecini am coborât și am verificat. S-a trecut în deviz 20 de metri de țeavă de 50 – care este scurgerea de la bucătărie; s-au băgat maximum opt metri. În rest, în subsol am găsit exact aceleași țevi care au fost montate în urmă cu doi ani și apa băltind. Am întrebat ce-i cu apa, ni s-a spus că e condens. Bălțile acelea sunt de la condens, chipurile”.

Manta compară cu suspiciune devizul estimativ de lucrări și ceea ce s-a realizat realmente: „Dacă e gata 90%, ce anume a costat 70 de milioane de lei vechi? Câțiva metri de țeavă, că au desfundat pe ici pe colo și că au spălat cu apă? Nici vorbă de dezinfectare, de demontarea țevilor vechi, de transportarea mocirlei cu găleata. Despre toate astea se vorbește în deviz, dar nu s-a făcut nimic. E adevărat, locatarii plătesc doar jumătate din lucrare, restul vine de la primărie. Dar primăria e particulară? Banii de acolo sunt bani publici. Eu sper că cei de la primărie care vor face recepția finală vor vedea toate aceste lucruri. E inadmisibil să fie aruncați în vânt atâția bani”.

Gabriel Manta consideră că nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă Georgeta Cocuz s-ar fi implicat și mai mult în chestiunile administrative. Pentru acest motiv, dar și pentru alte nemulțumiri legate de lipsa de transparență, de blocarea conturilor, de refuzul de convocare a adunărilor generale anuale, proprietarii din asociație vor lua măsuri: „Eu nu știu cum funcționează asociația asta, pentru ca nu știu să se fi făcut vreo adunare generală. Conform legii, trebuie să existe cel puțin o adunare generală pe an pentru stabilirea bugetului de venituri și cheltuieli. Să știm și noi ce fond de salarizare există, cum se împart banii etc. Când am întrebat de data când se va ține această adunare, mi s-a spus că peste patru ani. De la primărie mi s-a spus că asociația e pasibilă de amendă dacă se refuză adunarea generală anuală. Un comitet de inițiativă am început să strângem semnături pentru o adunare generală în care să stabilim ce facem mai departe, ce se întâmplă cu actuala conducere, cu actualul administrator”.

Review Overview

User Rating: 4.75 ( 1 votes)
Exit mobile version