Protopopul Vasile Lăiu este acuzat că a participat la operațiunea de tăiere a lacătelor celor două biserici, fără știrea foștilor preoți parohi și fără ca aceștia să fi predat bunurile pe care le aveau în gestiune. Preotul Chirvase îl dă în judecată pe protopop. Scandalul de la cele două biserici din Bârlad ale căror preoți au fost mutați la țară – Domneasca și Sf. Spiridon – capătă proporții „diavolești”. Protopopul de Bârlad Vasile Lăiu este acuzat de enoriași că ieri, împreună cu alte persoane, a spart lacătele sfintelor lăcașuri în absența preoților transferați și fără ca aceștia să fi predat încă gestiunea și bunurile pe care le dețineau pe inventar.
Simona MIHĂILĂ
La Sf. Spiridon a fost tăiat lacătul pangarului (spațiul în care se vând lumânări), ușa de la intrare fiind deschisă de ceilalți doi preoți ai bisericii, însă la Biserica Domnească a fost spart lacătul de la intrare (pangarul nefiind încuiat), după cum ne-au spus enoriașii. Tot ei susțin că la „operațiunea” de la Biserica Domnească
„Puteau să ne dea de știre, să ne anunțe, femeia cu cheile era pregătită să vină la orice oră, așa ne-am înțeles. După slujba de duminică, după ce s-a terminat scandalul acela, am stat de vorbă cu cei doi preoți noi, știau amândoi că nu pot intra în posesia cheilor până când preoții vechi nu vor preda inventarul pe bază de proces-verbal”, ne-a spus un membru al Consiliului Parohial de la Biserica Domnească.
Pe lista de inventar a celor trei preoți se află cărți, icoane, chivoturi, Sfinte Vase, Evanghelii și alte bunuri de folosință bisericească.
„Unele sunt foarte scumpe. De exemplu, un chivot (casetă în formă de bisericuță așezată în altar, în care se păstrează Sfânta Împărtășanie – n.r.) a fost cumpărat cu suma de 15.000 de lei. Episcopia a obligat biserica să cumpere chivotul, deși exista unul, iar un lucru ca acesta nu se deteriorează, ca să fi fost nevoie de altul. Am făcut mari eforturi să strângem banii necesari, căci la biserica noastră vin puțini enoriași, majoritatea cu venituri reduse, mulți pensionari bătrâni. Dacă dispare vreun lucru, cine răspunde? O fi păcat să suspectăm așa ceva, dar având în vedere ce s-a întâmplat, ne putem gândi la orice. S-a întrecut limita”, ne-a spus un alt enoriaș.
Protopopul Lăiu ar putea răspunde în fața instanței
Spargerea lacătelor a fost picătura care a umplut paharul pentru preotul Sorin Chirvase, de la Biserica Sf. Spiridon. El a hotărât să-l dea în judecată pe protopopul Vasile Lăiu.
„Chiar astăzi (ieri – n.r) merg la avocat. Nu se poate așa ceva. O să acționez în instanță toate persoanele implicate. N-am făcut nicio predare a bunurilor din gestiune deoarece sunt în concediu medical. Puteau să aștepte să mă întorc, să se poarte civilizat, nu așa”, ne-a declarat părintele Chirvase.
El se gândește să dea în judecată și Episcopia Hușilor, dar decizia finală o va lua în funcție de sfaturile pe care i le va da avocatul.
Preotul Teofil Ștefănică nu a putut fi contactat. Membri ai familiei sale ne-au comunicat că se află internat în spital.
Am vrut să luăm și punctul de vedere al protopopului Vasile Lăiu față de acuzațiile grave pe care i le aduc enoriașii, însă acesta a tăiat firul discuțiilor imediat după ce ne-am prezentat. Mai exact, ne-a închis telefonul.
Reamintim cititorilor că săptămâna trecută, preotul Sorin Chirvase de la Sf. Spiridon și preoții Teofil Ștefănică și Ciprian Tacu de la Biserica Domnească au primit înștiințare de la Episcopia Hușilor că au fost transferați la țară.
După slujba de duminică, atunci când enoriașii au aflat, a izbucnit un adevărat scandal la cele două biserici. La Domneasca, toată furia oamenilor s-a revărsat pe protopopul de Bârlad Vasile Lăiu, venit pentru a-i prezenta oficial pe noii parohi. Protopopul Lăiu a fost acuzat că a contribuit și el la această mutare. Din protestul enoriașilor nu au lipsit acuzațiile de hoție la adresa mai-marilor de la Episcopie, de bătaie de joc și de sfidare a autorităților bisericești față de relația specială creată între enoriași și duhovnicii lor. Motivele pentru care Episcopia i-ar fi transferat la țară pe cei doi preoți de la Domnească ar fi neînțelegerile dintre ei. Oamenii i-au luat apărarea în special părintelui Ștefănică, pe care îl vor cu ardoare înapoi, deoarece îl consideră absolut nevinovat în relația cu colegul său. În plus, enoriașii sunt foarte atașați de el, de blândețea și de altruismul acestuia.
La Sf. Spiridon, cel care a dat vestea enoriașilor a fost chiar preotul Chirvase. El a rezervat momentul obișnuitei cuvântări de la finalul slujbei unor dezvăluiri cutremurătoare despre practicile din sânul Episcopiei Hușilor. În ediția de luni a ziarului Est News am scris pe larg despre acest subiect, despre șpaga de 20.000 de euro pe care protopopul Lăiu l-ar fi îndemnat pe preotul Chirvase (tatăl) să o dea episcopului Corneliu Bârlădeanu ca să nu-l înlăture din parohie, despre obiectele pe care bisericile sunt obligate să le vândă enoriașilor, despre sumele gigantice pe care preoții trebuie să le verse în conturile Episcopiei dacă vor să-și păstreze serviciul samd.
Cu jalba la Episcopul Corneliu Bârlădeanul
Tot ieri, Consiliul Parohial și Comitetul Parohial de la Domneasca i-au scris Episcopului Corneliu Bârlădeanul o scrisoare în care i-au expus durerile enoriașilor și dorința lor de a nu li-l lua pe preotul Teofil Ștefănică. Scrisoarea, semnată de zeci de enoriași, aduce la cunoștința Episcopului zbaterile preotului pentru biserică, implicarea și sacrificiul său pentru aceasta. Oamenii au mai scris despre proiectele pentru care preotul Ștefănică, după nenumărate încercări, a obținut finanțare, despre investițiile începute aici și, nu în ultimul rând, despre dragostea și respectul pe care oamenii i le poartă acestuia.
Oamenii au preferat ca, deocamdată, să nu dezvăluie conținutul concret al memoriului, socotind că cel care se cade să-l citească mai întâi este Episcopul Corneliu Bârlădeanul, în mâinile căruia își lasă întreaga speranță că duhovnicul lor va fi lăsat să-și facă serviciul în continuare în parohia pe care o servește de atâția ani.