Viorel Rusu, 48 de ani, din Vaslui, a fost arestat preventiv, ieri, sub acuzația de trafic de persoane și trafic de minore. Individul a exploatat sexual mai multe tinere, atât în Vaslui, cât și în Irlanda și Elveția. Printre clienții fetelor s-au numărat mai mulți fotbaliști de la FC Vaslui, care au calitatea de martor în dosar. Volume întregi de interceptări telefonice au fost înaintate judecătorilor, odată cu propunerea de arestare.
Un dosar exploziv de trafic de persoane este instrumentat de procurorii Biroului Teritorial Vaslui al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT), care au solicitat magistraților arestarea preventivă a unuia dintre acuzați. Astfel, Tribunalul Vaslui a dispus, ieri după-amiază, arestarea pentru 29 de zile a lui Viorel Rusu, 48 de ani, din Vaslui, sub acuzația de trafic de persoane și trafic de minore, respingând solicitarea acestuia de a-i fi înlocuită măsura cu obligativitatea de a nu părăsi țara sau localitatea.
Conform procurorilor, individul a racolat mai multe tinere din județ, obligându-le să practice prostituția și însușindu-și importante sume de bani din exploatarea lor sexuală. Rusu se afla în vizorul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui încă din anul 2011, fiind suspectat că face parte dintr-o rețea de traficanți care acționau atât pe teritoriul României, cât și în străinătate.
Viorel Rusu, alături de ceilalți suspecți, a organizat o rețea de prostituție care inițial acționa pe plan local. Fetele, cu calități estetice deosebite, erau alese din familii vulnerabile pentru a putea avea control asupra lor. În propunerea de arestare înaintată ieri judecătorilor, se arată că, în primă fază, tinerele au practicat prostituția în diverse locații din municipiul Vaslui, iar printre clienți s-au numărat mai mulți fotbaliști de la FC Vaslui. O parte dintre aceștia încă mai activează în cadrul clubului, alții fiind transferați la alte echipe.
Fotbaliștii au calitate de martori în dosarul instrumentat de DIICOT, surse judiciare dezvăluind că toți urmează a fi audiați. Tinerele plasate fotbaliștilor au dezvăluit procurorilor că banii cu care sportivii plăteau serviciile sexuale ajungeau, în mare parte, în buzunarul lui Viorel Rusu.
După ce toate fetele au împlinit 18 ani, traficantul le-a convins să îl însoțească în străinătate pentru a câștiga mai mulți bani. Inițial, acestea au fost duse în Irlanda, iar mai apoi în Elveția, unde practicau prostituția în cluburile de noapte. Rusu a revenit în țară, însă chiar și așa deținea controlul asupra prostituatelor, care îi trimiteau on-line banii «cuveniți».
Ieri, în fața judecătorilor, bărbatul a negat că ar fi exploatat sexual tinerele, susținând că acestea practicau prostituția de bună voie. El a recunoscut că a primit bani de la ele, însă a motivat că pe una dintre ele o împrumutase cu o sumă mai mare, în timp ce o alta îi trimitea bani pentru a-i economisi el.
Procurorii au solicitat arestarea preventivă a lui Viorel Rusu, explicând că acesta ar exercita presiuni și amenințări asupra tinerelor care au oferit anchetatorilor declarații care îl incriminează. Miercuri dimineață, ofițerii de la Crimă Organizată au descins la locuința acestuia, chiar când se punea la cale o corecție pentru una dintre victime. În urma percheziției informatice efectuate asupra computerelor ridicate de la locuința traficantului, anchetatorii au descoperit mai multe fotografii cu tinerele dezbrăcate și în poziții indecente. Imaginile erau plasate pe site-urile de escorte, cu scopul de a găsi noi clienți.
Cercetările DIICOT se află în plină desfășurare. Până la această dată, patru dintre tinere s-au constituit părți civile în dosar, solicitând să fie despăgubite.
Viorel Rusu este cunoscut cu antecedente penale, în urmă cu mai mulți ani fiind condamnat pentru înșelăciune. Ieri, după aflarea veștii că s-a emis mandat de arestare pe numele său, individul nici nu a mai declarat recurs, resemnându-se cu situația. Judecătorul i-a pus însă în vedere că are la dispoziție 24 de ore pentru a ataca sentința privind arestarea sa.
Home » Justitie » Fotbaliști de la FC Vaslui, martori într-un dosar de trafic de persoane: Prostituate pentru VIP-uri