Home » Justitie » Infractori periculoși așteaptă reducerea pedepselor: Maratonul Codului Penal

Infractori periculoși așteaptă reducerea pedepselor: Maratonul Codului Penal

Zeci de sesizări privind aplicarea legii penale mai favorabile pentru deținuții încarcerați la Penitenciarul Vaslui au curs la instanțe în ultimele zile. 11 complete de judecată sunt mobilizate pentru soluționarea cererilor. Printre cei care așteaptă reducerea pedepselor sau chiar eliberarea imediată ca urmare a intrării în vigoare, sâmbătă, 1 februarie, a noului Cod Penal, se numără infractori care au oripilat opinia publică cu faptele lor odioase. Unul dintre aceștia este Ciprian Bujdei, “studentul criminal”, fiul fostului arhitect-șef al județului, care în urmă cu 15 ani și-a măcelărit prietena, studentă la Drept, cu un sadism greu de descris.
Pregătirile pentru intrarea în vigoare a noului Cod Penal și noului Cod de Procedură Penală, programată pentru 1 februarie, au intrat în linie dreaptă și la Vaslui, cea mai mare presiune resimțindu-se la nivelul instanțelor, luate cu asalt în ultimele zile cu solicitări privind aplicarea legii mai favorabile. La nivelul Penitenciarului Vaslui, aproximativ 100 de deținuți se vor bucura de reducerea condamnărilor, iar mulți dintre ei vor fi puși în libertate de îndată. Este cazul celor care au executat pedepse mai mari decât limitele prevăzute de viitoarea legislație.
De la sfârșitul săptămânii trecute, la Judecătoria Vaslui s-au înregistrat 39 de astfel de cereri, iar la Tribunal – 28, însă registraturile instanțelor vor continua să fie luate cu asalt și în zilele următoare. La Judecătorie, șase complete sunt pregătite pentru aceste solicitări, iar la Tribunal – cinci. Dacă la prima instanță termenele au fost repartizate aleatoriu pe parcursul lunilor februarie și martie, la Tribunal toate solicitările înregistrate până ieri au fost programate pentru luni, 3 februarie, când se vor întruni toate cele cinci complete penale.
La nivelul Penitenciarului Vaslui, au fost constituite două comisii de evaluare a incidenței aplicării legii mai favorabile, formate din procurori și judecători. Acestea au analizat toate dosarele deținuților, verificând cuantumul și stadiul executării fiecărei pedepse. Obligația comisiilor este de a sesiza instanțele competente, urmând ca decizia finală să aparțină judecătorilor.
Luni se anunță a fi una dintre cele mai lungi zile pentru judecătorii secțiilor penale. Prioritate vor avea sesizările care vizează deținuții ce urmează a fi puși în libertate de îndată.

Crima care a îngrozit Vasluiul
Printre cei care se vor bucura de reducerea pedepselor se află numeroși infractori periculoși, ale căror fapte au îngrozit opinia publică. Este și cazul lui Ciprian Bujdei, vasluianul care, în martie 1999, pe când era student la Arhitectură, și-a ucis fosta iubită cu un sadism greu de imaginat. Condamnat la 22 ani de închisoare, Bujdei a executat deja 15. Luni, magistrații Tribunalului Vaslui vor hotărî dacă acesta va ieși mai devreme de după gratii.
Bujdei provine dintr-o familie de intelectuali, tatăl său fiind fostul arhitect-șef al județului. Pe 10 martie 1999, Ciprian Bujdei și-a vizitat fosta iubită, Dana Spătaru, studentă la Facultatea de Drept din cadrul Universității «Petre Andrei» Iași. Pentru că a refuzat să reia relația, Bujdei a încercat să o stranguleze cu șufa de la mașină, a înjunghiat-o cu un cuțit până când a rupt lama, pentru ca mai apoi să continue masacrul cu o furculiță. După mai bine de o oră de chinuri, individul a chemat poliția și ambulanța, anunțând că fata ar fi fost atacată de un necunoscut.
Tânăra a fost transportată în stare critică la spital, unde a decedat după câteva zile. Tribunalul Iași l-a condamnat pe Ciprian Bujdei la 22 de ani închisoare și l-a obligat la plata de daune morale către familia victimei în valoare de două miliarde de lei.

Regele penitenciarelor
Un alt nume “greu” care așteaptă decizia judecătorilor privind reducerea pedepsei este Eugen Buliga, unul dintre cei mai temuți interlopi ieșeni, supranumit «regele penitenciarelor» datorită staturii sale de doi metri și actelor de mare violență în care a fost implicat. În prezent, Buliga execută o pedeapsă de 13 ani de închisoare pentru viol, lipsire de libertate și tâlharie.
“Uriașul” a fost acuzat că a sechestrat timp de câteva zile două minore, la o cabană din Miroslava, supunându-le unor orgii sexuale și agresiuni fizice îngrozitoare. Pe lângă viol, în sarcina lui Buliga a fost reținută și o tâlhărie, victimă fiind un tânăr din cartierul Tudor Vladimirescu din Iași, căruia i-a furat un ceas Rolex și o brățară de argint.
Printre deținuții care speră în reducerea pedepsei se află și beizadeaua unui fost ofițer SRI din Vaslui, Gicu Vlad Bocăneț. Condamnat la cinci ani de închisoare de Tribunalul Vaslui pentru trafic de droguri, acesta s-a bucurat de clemența judecătorilor ieșeni, care i-au redus condamnarea cu doi ani. Acum este propus pentru aplicarea legii mai favorabile.
Un alt infractor care așteaptă diminuarea condamnării este Nicolae Corolea, un traficant de heroină din București, care ispășește o pedeapsă de cinci ani și trei luni de închisoare.
Fostul patron al Vasconstruct, Dumitru Iordan, are toate șansele să fie pus în libertate. Acesta ispășește în prezent o condamnare de șase ani de închisoare pentru înșelăciune și delapidare, infracțiuni pentru care noul Cod Penal aduce limite de pedepse reduse la jumătate. Iordan a fost găsit vinovat de emiterea de file CEC fără acoperire, prejudiciul fiind estimat la 2,5 miliarde de lei vechi.
Daniel Drăgan, fostul președinte al Agenției Domeniilor Statului (ADS), se află și el pe lista celor care se vor bucura de aplicarea legii penale mai favorabile. Condamnat la șase ani de închisoare pentru abuz în serviciu, Drăgan a fost încarcerat în toamna anului 2010. Potrivit noului Cod Penal, infracțiunea de abuz în serviciu se pedepsește cu închisoarea de la doi la șapte ani, față de 5-15 ani, cat erau limitele în momentul în care a fost judecat Drăgan. Cererea privind redozarea condamnării fostului președinte al ADS se va judeca pe 21 februarie, la Judecătoria Vaslui.

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: