Home » National » Peste o sută de persoane au protestat față de gazele de șist, la Pungești

Peste o sută de persoane au protestat față de gazele de șist, la Pungești

Peste o sută de persoane au protestat, sâmbătă după-amiază, la Pungești, față de explorarea și exploatarea gazelor de șist, oamenii plecând apoi în marș până în satul vecin Siliștea, pe drumul județean care străbate comuna vasluiană, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Protestul, organizat de Asociația „Mișcarea de Rezistență Pungești”, a durat aproximativ două ore și s-a desfășurat în două etape. Inițial, protestatarii s-au adunat în localitatea Armășoaia, unde au scandat lozinci precum: „Refuz, rezist, gazelor de șist”, „Pungeștii și cu moții fugăresc din țară hoții”. De asemenea, oamenii au afișat pancarte pe care scria: „Uniți salvăm toată România”, „Roșia și Pungești, două inimi românești”. Ulterior, protestatarii, în majoritate localnici, au pornit în marș, până în satul vecin, Siliștea, pe drumul județean care străbate comuna Pungești, din dreptul casei primarului Mircea Vlasă, scandând, printre altele, „Jos primarul” și „Hoțul”. Oamenii au încheiat protestul în localitatea Siliștea, unde compania Chevron desfășoară activități de amenajare a platformei pe care urmează să fie amplasată prima sondă de explorare a gazelor de șist din județul Vaslui.

„Protestul de astăzi s-a desfășurat în semn de solidaritate cu alte acțiuni similare din țară, însă ne dezicem de protestele organizate de partidele politice. La finalul acțiunii, am mulțumit jandarmilor pentru colaborare, mai ales că protestele s-au desfășurat fără incidente”, a declarat, sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX Constantin Pâslaru, unul dintre liderii protestatarilor. Pe lângă localnicii din satele componente ale comunei Pungești, la protest, care a fost autorizat, au participat și persoane din Vaslui, Iași, Galați, Bârlad și comuna vasluiană Ivănești.

În 19 ianuarie, aproximativ 250 de persoane au participat, la Pungești, la un miting împotriva explorării și exploatării gazelor de șist, aceasta fiind prima acțiune de protest din acest an care s-a desfășurat cu autorizație. Aproape 400 de persoane au protestat, în 7 decembrie anul trecut, pe drumul județean Vaslui-Gârceni, față de intenția Chevron de a amplasa în zonă prima sondă de explorare a gazelor de șist din județul Vaslui. Poliția Vaslui a constituit o „zonă specială de siguranță” în localitățile Siliștea și Pungești, unde Chevron deține un perimetru de 20.000 de metri pătrați în vederea explorării gazelor de șist. Astfel, traficul pe drumul județean Vaslui-Gârceni, în localitățile Siliștea și Pungești, a fost restricționat. În 12 decembrie, cererea de ridicare a interdicției de circulație în Siliștea și Pungești formulată de un reprezentant al protestatarilor a fost respinsă de către magistrații Judecătoriei Vaslui, care au considerat-o neîntemeiată. Ulterior, protestatarii au atacat cu apel la Tribunalul Vaslui hotărârea Judecătoriei Vaslui. În 4 februarie, Tribunalul Vaslui a respins, printr-o sentință definitivă, cererea unui reprezentat al protestatarilor de la Pungești de ridicare a restricțiilor de circulație impuse de Poliție. La 17 decembrie, Parchetul Judecătoriei Vaslui anunța că s-a început urmărirea penală față de 37 de protestatari care au participat în 7 decembrie la manifestațiile din zona Pungești, persoanele respective fiind acuzate că au distrus gardul împrejmuitor al platformei Chevron și i-au agresat pe jandarmi. Incidente între jandarmi și localnicii din Pungești au avut loc și în 2 decembrie, când Chevron a început lucrările pentru amplasarea primei sonde de explorare a gazelor de șist la Siliștea-Pungești. Mai mulți protestatari au acuzat atunci că au fost agresați de jandarmi și că ar fi fost loviți inclusiv cu bastoanele de către forțele de ordine. În 3 octombrie 2013, Chevron a obținut autorizație de construire pentru amplasarea în județul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de șist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autorități pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliștea.

Sursa: mediafax.ro

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: