Home » Justitie » Escrocii de la Bârlad și-au primit pedepsele

Escrocii de la Bârlad și-au primit pedepsele

Cinci ani va sta după gratii Traian Adetu, bârlădeanul acuzat că a constituit o grupare infracțională cu ajutorul căreia a efectuat tranzacții online frauduloase, valorificând pe piața neagră bunurile cumpărate cu banii sustrași din conturile unor cetățeni din străinătate. Amicul lui Adetu, Andrei Zaharia, va sta șapte ani după gratii. Al treilea inculpat, cercetat în libertate, a scăpat cu o condamnare cu suspendare, sub supraveghere.
Tribunalul Vaslui a pronunțat, ieri, sentința în dosarul fraudelor online comise de gruparea infracțională condusă de George Traian Adetu, care a făcut ravagii în zeci de conturi din străinătate. Astfel, judecătorii l-au condamnat la cinci ani de închisoare pe Adetu. Aceeași pedeapsă a primit-o și celălalt inculpat aflat în arest, Andrei Zaharia. În cazul său însă, a fost revocată o condamnare cu suspendare, de doi ani, urmând ca Zaharia să stea șapte ani după gratii. Cel de-al treilea inculpat, Andrei Peiu, care ajuta la comercializarea produselor cumpărate de pe internet, a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendare, sub supraveghere, având un termen de încercare de patru ani.
Traian Adetu a fost arestat în martie 2010, alături de alți opt tineri din Bârlad. Supranumiți “Rețeaua pisicuța”, indivizii au atacat conturile mai multor persoane din Italia, Marea Britanie și Noua Zeelandă. Pentru prinderea lor, procurorii DIICOT au beneficiat și de sprijinul FBI. După trei luni de arest, Tribunalul Iași a decis eliberarea acuzaților, înlocuind măsura arestului preventiv cu obligativitatea de a nu părăsi țara.
La perchezițiile pe care le-au efectuat, procurorii au ridicat de la domiciliile membrilor grupării Adetu șapte guri de bancomat, zeci de cititoare de carduri, 26 de laptopuri, 25.000 de lei, 1.000 de euro, 800 de lire sterline, o pușcă cu aer comprimat, peste 100 de alice și aproximativ 200 de grame de cannabis. “Recolta” nu a fost însă suficientă și, în ciuda tuturor probelor, judecătorii au considerat că eliberarea inculpaților nu ar constitui niciun pericol.
Odată pus în libertate, George Traian Adetu, obișnuit cu viața de lux, nu a rezistat fără bani mulți. Împreună cu Andrei  Zaharia, a pus bazele unei noi grupări infracționale. De această dată însă, nu a mai riscat cu clonarea de carduri, specializându-se în tranzacții online. Metoda a fost aceeași – phishing-ul (realizarea unor mesaje de e-mail și pagini de internet false, asemănătoare ca grafică cu cele ale băncilor). Primele tranzacții frauduloase au fost efectuate de Adetu în martie 2011.
Potrivit DIICOT, bârlădenii efectuau plăți online utilizând datele cardurilor aparținând  unor cetățeni din Germania, Austria și Danemarca. Aceștia achiziționau în special produse de lux, dar și bunuri care puteau fi ușor valorificate (biciclete, produse electronice, scule electrice, aparatură electrocasnică, cosmetice, îmbrăcăminte, băuturi alcoolice etc).

Simona Voicu

Cinci ani va sta după gratii Traian Adetu, bârlădeanul acuzat că a constituit o grupare infracțională cu ajutorul căreia a efectuat tranzacții online frauduloase, valorificând pe piața neagră bunurile cumpărate cu banii sustrași din conturile unor cetățeni din străinătate. Amicul lui Adetu, Andrei Zaharia, va sta șapte ani după gratii. Al treilea inculpat, cercetat în libertate, a scăpat cu o condamnare cu suspendare, sub supraveghere. Tribunalul Vaslui a pronunțat, ieri, sentința în dosarul fraudelor online comise de gruparea infracțională condusă de George Traian Adetu, care a făcut ravagii în zeci de conturi din străinătate. Astfel, judecătorii l-au condamnat la cinci ani…

Review Overview

User Rating: Be the first one !