Home » Social » Necazurile vasluienilor nu se mai termină: Copilărie de coșmar

Necazurile vasluienilor nu se mai termină: Copilărie de coșmar

Viața multor minori din județul Vaslui se transformă într-un calvar continuu chiar din cauza celor care le-au dat viață și ar trebui să le poarte de grijă. Sute de copii trăiesc în familii dezorganizate, sunt bătuți abuzați sau obligați să muncească. Salvarea pentru sufletele chinuite o reprezintă aproape de fiecare dată asistenții maternali. Periodic zeci de persoane participă la cursuri pentru a putea mai apoi în baza atestatului pe care îl primesc să aibă grijă de copiii chinuiți.
Sute de copii din județ își trăiesc anii copilăriei bătuți, fămânzi și puși la munci grele. Părinții, care, cel puțin teoretic, ar trebui să îi ocrotească, le transformă viața într-un adevărat calvar. Zilnic, la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) sunt primite plângeri cu privire la cazurile de abuz.
„Lunar avem plângeri cu privire la  condițiile în care trăiesc copiii. Și majoritatea se confirmă. Sunt micuți care nu sunt hrăniți corespunzător, sunt lăsați singuri acasă un timp îndelungat, sunt puși la munci grele. Am întâlnit situații când părinții stăteau în casă iar copii spărgeau lemne sau erau trimiși după băutură”, a declarat Ionel Armeanu Ștefănică, director general al DGASPC Vaslui.
În România drepturile părintești sunt bine protejate de lege și procedura pentru decăderea din drepturi a unor părinți este extrem de dificilă și de durată. La vârsta la care alți tineri învațã sau se joacă, zeci de copii sunt obligați să muncească. Sunt suficienți angajatori care profită de sărăcia în care se zbat familiile lor și de naivitatea copiilor și îi pun la muncă. Autoritățile sunt sesizate periodic cu privire la copiii neglijați sau exploatați prin muncă. Sancțiunile pentru agenții economici care folosesc minori la lucru sunt drastice, putând ajunge și la închisoare de la unu la trei ani.

Necazul unora, șansa altora
Asistența maternală pare a fi o soluție pentru mulți vasluieni pe vreme de criză. Zeci de persoane din județ participă la cursuri în speranța că o să poată lua un copil în îngrijire. Au astfel, câțiva ani un salariu asigurat și mai mult, pot sta acasă. DGASPC Vaslui nu poate onora însă toate solicitările. Vasluienii consideră că e greu de îngrijit un copil în vremurile actuale, dar tot e mai bine pentru cei care nu au nicio sursă de venit și nu se pot angaja. Solicitări de obținere a atestatului de asistent maternal vin zilnic către DGASPC Vaslui.
”La acest moment, în evidența instituției se află 1.373 de asistenți maternali profesioniști, care au în îngrijire peste 1.500 de copii, dintre care aproximativ 300 au dizabilități și nevoi speciale. Se înregistrează în permanență cereri de evaluare în vederea obținerii atestatului de asistent maternal profesionist și, în acest sens, organizăm periodic cursuri”, a declarat Irina Câmpeanu purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui.
Pentru a preveni eventualele incidente, asistenții maternali sunt verificați periodic de autorități.
”Așa cum prevede legea, sunt efectuate minimum patru vizite de monitorizare pe an, în cadrul cărora se constată evoluția copilului și eventual dacă se identifică sau nu probleme ce pot fie ameliorate, iar dacă există situații în care viața copilului și dezvoltarea sa sunt periclitate intervenim imediat prin retragerea atestatului asistentului maternal profesionist și aplicăm o altă măsură de protecție pentru copil”, a mai spus Irina Câmpeanu.
În anul precedent, au fost retrase 17 atestate de asistent maternal, fie din motive de sănătate fie din dorința asistenților de a-și schimba locul de muncă.

Sorin Saizu

Viața multor minori din județul Vaslui se transformă într-un calvar continuu chiar din cauza celor care le-au dat viață și ar trebui să le poarte de grijă. Sute de copii trăiesc în familii dezorganizate, sunt bătuți abuzați sau obligați să muncească. Salvarea pentru sufletele chinuite o reprezintă aproape de fiecare dată asistenții maternali. Periodic zeci de persoane participă la cursuri pentru a putea mai apoi în baza atestatului pe care îl primesc să aibă grijă de copiii chinuiți. Sute de copii din județ își trăiesc anii copilăriei bătuți, fămânzi și puși la munci grele. Părinții, care, cel puțin teoretic, ar…

Review Overview

User Rating: Be the first one !
%d blogeri au apreciat: