Home » Sport » Mihaela Petrea, la un pas de Campionatul Mondial

Mihaela Petrea, la un pas de Campionatul Mondial

Pentru prima dată în istoria CSS Bârlad, o sportivă are șansa să participe la Campionatul Mondial de Atletism pentru Juniori I.

Mihaela Petrea, atletă în cadrul CSS Bârlad, ar putea face parte din lotul României care se va deplasa în Statele Unite ale Americii pentru a participa la Campionatul Mondial de Atletism rezervat juniorilor I. Competiția, la care vor alerga cei mai buni atleți din lume, este organizată în localitatea Eugene, în perioada 22-27 iulie.

Până atunci însă, federația a convocat toți atleții care au îndeplinit baremul sau care sunt aproape de barem, la un stagiu de pregătire. Cantonamentul se desfășoară pe tot parcursul lunii aprilie, la Băile Felix, de la CSS Bârlad urmând să participe și antrenorul Lucian Bolgar.

„Este pentru prima dată când un sportiv al CSS Bârlad, secția Atletism, are șansa să participe la Campionatul Mondial de Atletism. La Campionatul European au mai ajuns sportivi din Bârlad, însă niciodată la Campionatul Mondial. Sperăm să ne îndeplinim obiectivul și, după acest stagiu de pregătire și alte câteva trialuri organizate ulterior, Mihaela să se regăsească printre sportivii lotului României care se vor deplasa în Statele Unite”, a declarat Lucian Bolgar.

Regulamentul prevede că doar doi sportivi vor reprezenta România la fiecare probă (400 m, 800 m, 1.500 m, 3.000 m și 5.000 m), Mihaela Petrea având cele mai mari șanse la 3.000 m și 5.000 m.

Reamintim că Mihaela Petrea a reprezentat cu mândrie Bârladul la Campionatul Balcanic de Alergare Montană din Bulgaria (iunie 2012), unde a ocupat locul III cu echipa și locul VI la individual, precum și la Campionatul European de Alergare Montană din Turcia (iulie 2012), unde a ieșit pe locul XI. La campionatele naționale, este multiplu medaliată, de câteva ori reușind să devină campioană națională.

Pentru prima dată în istoria CSS Bârlad, o sportivă are șansa să participe la Campionatul Mondial de Atletism pentru Juniori I. Mihaela Petrea, atletă în cadrul CSS Bârlad, ar putea face parte din lotul României care se va deplasa în Statele Unite ale Americii pentru a participa la Campionatul Mondial de Atletism rezervat juniorilor I. Competiția, la care vor alerga cei mai buni atleți din lume, este organizată în localitatea Eugene, în perioada 22-27 iulie. Până atunci însă, federația a convocat toți atleții care au îndeplinit baremul sau care sunt aproape de barem, la un stagiu de pregătire. Cantonamentul se…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: