Home » Politic » „Fostul ministru al muncii s-a opus oricărei creșteri” – PSD și PNL se ceartă de la alocația copiilor

„Fostul ministru al muncii s-a opus oricărei creșteri” – PSD și PNL se ceartă de la alocația copiilor

Deputata PSD Ana Birchall nu este de acord cu introducerea de către PNL a unei inițiative legislative privind creșterea alocației pentru copii. Parlamentarul afirmă că este un demers profund populist întrucât deja există o inițiativă legislativă, asumată de PSD și PNL pe această temă, care așteaptă dezbaterea la Camera Deputaților.

„Depunerea unei noi inițiative legislative de către PNL pe tema alocației pentru copii este un demers populist și electoral. Îi informez pe inițiatorii proiectului, în special pe doamna Cristina Ancuța Pocora, că dacă sunt serioși în susținerea creșterii alocației pentru copii, tot ceea ce trebuie să facă este să susțină în Camera Deputaților proiectul inițiat de mine, privind creșterea graduală a alocației pentru copii, încă din anul 2013, proiect semnat inclusiv de senatori și deputați PNL”, a declarat Ana Birchall.

Deputata mai susține că majorarea alocației de stat pentru copii nu este un subiect care merită să fie confiscat politic și electoral. Ea acuză că, în perioada în care Ministerul Muncii era condus de liberali, aceștia nu erau atât de interesați de subiectul referitor la creșterea alocației.

”Nu îmi aduc aminte ca, în perioada în care PNL deținea controlul Ministerului Muncii, colegele și colegii liberali să fi fost atât de vocali în susținerea creșterii alocației pentru copii. Dimpotrivă, fostul ministru al muncii s-a opus oricărei creșteri a alocației. M-aș bucura dacă demersul liberalilor ar fi unul sincer, însă introducerea unei noi inițiative legislative pentru creșterea alocației este un gest strict electoral. Timpul necesar pentru dezbaterea proiectului în Senat și apoi în Camera Deputaților este pur și simplu pierdut, atâta timp cât pe ordinea de zi a Comisiei de Muncă de la Cameră se află proiectul inițiat de mine și semnat inclusiv de colegi liberali, cu același obiect de reglementare”, a mai spus Ana Birchall.

Sorin Saizu

Deputata PSD Ana Birchall nu este de acord cu introducerea de către PNL a unei inițiative legislative privind creșterea alocației pentru copii. Parlamentarul afirmă că este un demers profund populist întrucât deja există o inițiativă legislativă, asumată de PSD și PNL pe această temă, care așteaptă dezbaterea la Camera Deputaților. „Depunerea unei noi inițiative legislative de către PNL pe tema alocației pentru copii este un demers populist și electoral. Îi informez pe inițiatorii proiectului, în special pe doamna Cristina Ancuța Pocora, că dacă sunt serioși în susținerea creșterii alocației pentru copii, tot ceea ce trebuie să facă este să susțină…

Review Overview

User Rating: Be the first one !