Invatamant

“Robotech”, printre liceeni

Profesori universitari ieșeni au onorat invitația Liceului “Ștefan Procopiu” Vaslui pentru a admira reușitele elevilor participanți la cea de-a cincea ediție a Simpozionului național «Robotech».

Liceul “Ștefan Procopiu” Vaslui a fost gazda celei de-a cincea ediții a Simpozionului național de cultură tehnică în domeniul studiului tehnicilor de automatizare – “Robotech”. Evenimentul a atras 24 de echipaje din județ și din țară, iar invențiile elevilor participanți au stârnit interesul unor universitari ieșeni, care au venit în număr mare pentru a admira machetele.

Manifestarea s-a desfășurat pe mai multe secțiuni, elevii prezentând diferite dispozitive de rabatare, inscripționare și direcționare, machete funcționale acționate electric și pneumatic, roboți mobili, un braț robotic, astfel că profesorii invitați, dar și viitorii absolvenți de gimnaziu au avut ce viziona.

“I-am remarcat printre elevi atât pe cei mai mici, de gimnaziu, cât și pe cei de clasa a XII-a, unii dintre ei viitori studenți. Vreau să transmit un gând bun profesorilor de la «Ștefan Procopiu», care au muncit foarte mult pentru organizarea acestui concurs. Liceul e unul cu renume pentru municipiul nostru, având tot ceea ce e necesar pentru a pleca de pe băncile lui elevi bine pregătiți. Acordăm o atenție deosebită acestor manifestări pentru că ne preocupă soarta generațiilor viitoare. Pentru ceea ce veți face, vă doresc succes, la fel și elevilor”, a declarat primarul Vasile Pavăl, prezent la deschiderea simpozionului.

Cuvinte de laudă la adresa creațiilor elevilor participanți la concurs au avut toți profesorii universitari, care au afirmat că-i așteaptă pe participanți, ca studenți, la cursuri.

“Contează cel mai mult că am câștigat o serie de elevi pasionați de domeniul automatizării și roboticii. Realizările lor reprezintă doar o parte din ceea ce se face și se învață la școala noastră și demonstrează seriozitatea pregătirii acestor elevi”, a declarat Mariana Bacoșcă, unul dintre organizatori.

La final, participanții au fost recompensați cu diplome de merit.

Related Articles

Back to top button