Home » Administratie » Parc în Negrești
Vasile Voicu

Parc în Negrești

Parcul din centrul orașului Negrești a fost reamenajat. Iubitorii sportului vor beneficia în curând de un teren sintetic.

Primăria Negrești a efectuat o serie de lucrări de amenajare și modernizare a parcului din centrul orașului, astfel încât cetățenii să aibă unde petrece timpul liber. Au fost înlocuite băncile, s-a igienizat și cosmetizat zona și urmează să fie refăcut și locul de joacă pentru copii. Tot în incinta parcului va fi amenajată o minibază sportivă. Negreștenii se arată încântați.

„Aveam nevoie de un astfel de loc de relaxare. În zilele călduroase, nu avem unde să mergem. E plăcut, stăm pe o bancă, ne plimbăm nepoții. Chiar încep să se mai schimbe în bine lucrurile și pentru orașul nostru. Practic, Negreștiul are o față nouă”, ne-a spus Maria Andrieș.

Primarul Vasile Voicu a declarat că, după o perioadă în care primăria a fost sufocată de datoriile lăsate de fostul edil, a venit și vremea proiectelor pentru Negrești: „Știind că este vorba despre un oraș cu posibilități financiare reduse, mulți ar fi tentați să spună că Negreștiul nu avea neapărat nevoie de un parc sau de un loc de joacă, dar eu consider că nu este deloc așa. Trebuie să ne gândim la toate categoriile de cetățeni. Sunt indispensabile investițiile în infrastructură, în drumuri și alimentări cu apă, însă nu trebuie neglijate nici lucrurile mărunte, dar la fel de importante pentru cetățeni, cum ar fi un parc, un loc de joacă, un teren de sport”.

Parcul din centrul orașului Negrești a fost reamenajat. Iubitorii sportului vor beneficia în curând de un teren sintetic. Primăria Negrești a efectuat o serie de lucrări de amenajare și modernizare a parcului din centrul orașului, astfel încât cetățenii să aibă unde petrece timpul liber. Au fost înlocuite băncile, s-a igienizat și cosmetizat zona și urmează să fie refăcut și locul de joacă pentru copii. Tot în incinta parcului va fi amenajată o minibază sportivă. Negreștenii se arată încântați. „Aveam nevoie de un astfel de loc de relaxare. În zilele călduroase, nu avem unde să mergem. E plăcut, stăm pe o…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile