Home » National » GREVĂ la CFR: Feroviarii au oprit lucrul. Trenurile nu circulă două ore

GREVĂ la CFR: Feroviarii au oprit lucrul. Trenurile nu circulă două ore

Feroviarii au oprit lucrul miercuri dimineață și timp de două ore circulația pe calea ferată este blocată, iar trenurile de călători staționează în gări sau pe traseu, protestul având loc, potrivit sindicaliștilor, în urma eșuării negocierilor privind încheierea unui nou contract colectiv de muncă.

Președintele Federației Mișcare Comercial, Gheorghe Frățică, a declarat că membrii federației au întrerupt voluntar lucrul, iar între orele 7.00 și 9.00 nu va circula niciun tren de călători și de marfă. Trenurile de călători aflate în mișcare vor fi oprite în prima stație de pe traseu, iar cele care aveau ora de plecare după 7.00 vor rămâne în stații până la ora 9.00, când, treptat, va fi reluată circulația feroviară. Acțiunea feroviarilor, prima din acest an, va afecta mii de călători, iar sute de trenuri aflate în mișcare între orele 7.00 și 9.00 nu vor ajunge la timp la stația finală, din cauza blocării circulației pe calea ferată. Gheorghe Frățică a spus că între orele 7.00 și 9.00 erau în circulație aproximativ 400 de trenuri de călători și 200 de marfă. În cele două ore de protest, călătorii vor fi nevoiți să aștepte în gări reluarea circulației feroviare sau să găsească alte mijloace de transport. Liderul Federației Mișcare Comercial a spus că prin încetarea voluntară a lucrului, angajații din CFR vor să tragă un semnal de alarmă actualilor și foștilor guvernanți că în ultimii șase ani nu au primit niciun procent în plus la salarii. Frățică a mai spus că negocierile pentru încheierea noului contract colectiv de muncă au eșuat, ultima întâlnire cu ministrul Transporturilor având loc marți. El a precizat că miercuri va mai fi o întâlnire cu ministrul, la 17.00.

Președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a spus că protestul nu este organizat de sindicate.

Federațiile sindicale din transporturile feroviare amenințau încă din 15 aprilie că ar putea declanșa conflictul colectiv de muncă începând cu 23 aprilie, dacă până atunci nu vor fi încheiate noile contracte colective de muncă, care să țină cont de solicitările salariaților. Printre nemulțumirile sindicaliștilor de numără cele legate de nivelul salariilor, de eliminarea drepturilor angajaților de a călători gratuit pe calea ferată și de faptul că nesemnarea noilor contracte colective de muncă ar putea duce la disponibilizarea a 2.500 de salariați de la CFR Marfă.

Sursa; mediafax.ro

Feroviarii au oprit lucrul miercuri dimineață și timp de două ore circulația pe calea ferată este blocată, iar trenurile de călători staționează în gări sau pe traseu, protestul având loc, potrivit sindicaliștilor, în urma eșuării negocierilor privind încheierea unui nou contract colectiv de muncă. Președintele Federației Mișcare Comercial, Gheorghe Frățică, a declarat că membrii federației au întrerupt voluntar lucrul, iar între orele 7.00 și 9.00 nu va circula niciun tren de călători și de marfă. Trenurile de călători aflate în mișcare vor fi oprite în prima stație de pe traseu, iar cele care aveau ora de plecare după 7.00 vor rămâne în…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: