Home » Social » Sărbătoare culturală la Bârlad: George Tutoveanu, omagiat în orașul natal

Sărbătoare culturală la Bârlad: George Tutoveanu, omagiat în orașul natal

De ieri, intrarea principală a Școlii Gimnaziale „George Tutoveanu” Bârlad este străjuită de un bust al patronului spiritual al unității. Sculptura a fost dezvelită în prezența autorităților locale, conducerii școlii și a numeroși profesori și elevi.

Ieri, municipalitatea bârlădeană l-a omagiat pe poetul George Tutoveanu, patronul spiritual al Școlii Gimnaziale „George Tutoveanu”. Cu această ocazie, a fost dezvelit un bust realizat de artistul plastic Dorinel Filiche și amplasat la intrarea profesorilor. Ceremonia a început la ora 11, la eveniment luând parte primarul Constantin Constantinescu, inspectorul școlar general Gabriela Plăcintă, directorul școlii – profesorul Maximilian Opaiț, președintele „Academiei Bârlădene” – Elena Monu, deputatul PSD Adrian Solomon, actuali și foști profesori, elevi și părinți.

După o scurtă slujbă de sfințire, oficiată de preotul Constantin Marin, sculptura a fost dezvelită de primar, care a rostit câteva cuvinte: „Iată că, într-o frumoasă zi de primăvară, suntem martorii unui nou eveniment cultural, prilejuit de dezvelirea bustului poetului George Tutoveanu. Școala care-i poartă numele a dovedit de-a lungul timpului că este o unitate reprezentativă pentru Bârlad, iar cadrele didactice și elevii au transformat-o într-o școală de elită. Multumim și artistului plastic a cărui nouă operă a venit să înnobileze curtea acestei școli”.

Directorul Maximilian Opaiț a menționat că realizarea bustului lui George Tutoveanu a pornit de la o dorință a prof.univ.dr. C.D. Zeletin, președintele de onoare al „Academiei Bârlădene”, care a oferit și portretul după care a fost sculptat, iar ideea ca școala să primească numele poetului i-a aparținut profesoarei Lucica Munteanu și s-a realizat în 1995.

George Tutoveanu, pe numele său real Gheorghe Ionescu, s-a născut pe 20 noiembrie 1872 și a murit pe 15 august 1957. A fost diplomat al Școlii de Institutori din București și a predat la școli din Craiova, Oltenița, Fălticeni și București. A fost profesor la „Liceul de Fete” și la „Școala Normală” din Bârlad, revizor școlar al județului Tutova, inspector cultural general la „Casa Școalelor pentru Basarabia” (1926-1928), prefect de Tutova (1931-1932), membru fondator al „Societății Scriitorilor din România” și al Societății Literare „Academia bârlădeană”.

De ieri, intrarea principală a Școlii Gimnaziale „George Tutoveanu” Bârlad este străjuită de un bust al patronului spiritual al unității. Sculptura a fost dezvelită în prezența autorităților locale, conducerii școlii și a numeroși profesori și elevi. Ieri, municipalitatea bârlădeană l-a omagiat pe poetul George Tutoveanu, patronul spiritual al Școlii Gimnaziale „George Tutoveanu”. Cu această ocazie, a fost dezvelit un bust realizat de artistul plastic Dorinel Filiche și amplasat la intrarea profesorilor. Ceremonia a început la ora 11, la eveniment luând parte primarul Constantin Constantinescu, inspectorul școlar general Gabriela Plăcintă, directorul școlii - profesorul Maximilian Opaiț, președintele „Academiei Bârlădene” - Elena…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: