Home » World » NASA a lansat un serviciu de streaming ce transmite imagini cu Terra, văzută de pe ISS, în timp real

NASA a lansat un serviciu de streaming ce transmite imagini cu Terra, văzută de pe ISS, în timp real

NASA a lansat un serviciu de streaming care transmite imagini cu Terra 24 de ore din 24 și 7 zile din 7, văzută de pe Stația Spațială Internațională (ISS), în timp real, cu ajutorul a patru camere video de înaltă definiție.

De la începutul erei spațiale, doar câteva zeci de astronauți au intrat în clubul select al oamenilor care au putut să vadă Pământul din spațiu. Internauții din lumea întreagă sunt invitați să se alăture acestei aventuri grație unor camere video ce au fost amplasate în exteriorul Stației Spațiale Internaționale, informează dailymail.co.uk.

Proiectul High Definition Earth Viewing (HDEV) lansat de NASA permite internauților să vadă imagini din spațiu cu planeta noastră în timp ce ISS se rotește în jurul Terrei. Cele patru camere video de înaltă definiție au fost instalate pe Columbus External Facility, două console identice în forma literei „L” aflate în exteriorul stației, la bordul cărora au loc diverse experimente științifice. Deși scopul principal al misiunii este acela de a analiza capacitatea acestor dispozitive electronice de a „supraviețui” și de a funcționa în vidul spațial, savanții de la NASA au în vedere și o serie de beneficii educaționale.

Experimentul a debutat pe 18 aprilie 2014, odată cu lansarea capsulei spațiale Dragon, fabricată de compania SpaceX, la bordul căreia s-au aflat cele patru camere video. Acestea au fost instalate la exteriorul ISS pe 30 aprilie. Utilizatorii sunt sfătuiți să nu intre în panică dacă ecranul pe care urmăresc această transmisiune este negru, deoarece ISS efectuează o rotație completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, iar aproximativ jumătate din această perioadă de timp este petrecută de stație în întuneric, în partea în care pe planeta noastră este noapte. Totodată, semnalul video se întrerupe uneori, dar, în general, serviciul de streaming este funcțional și operează corect. Studenții americani au contribuit la realizarea designului unora dintre componentele camerelor video în cadrul programului „High Schools United with NASA to Create Hardware” (HUNCH). Alte echipe de elevi și studenți se ocupă cu administrarea streamingului video de pe Terra pe măsură ce acele camere video transmit imagini la sol în timp real. Una dintre camere este îndreptată spre Terra (nadir), a doua este fixată înspre înainte, pe direcția în care se deplasează ISS, iar ultimele două sunt îndreptate spre înapoi (zenit). Cele patru camere video transmit fiecare imagini fixe și nu au posibilitatea de a face zoom. Cele patru camere video nu sunt totuși complet expuse în fața condițiilor vitrege din spațiu, întrucât sunt închise în cutii presurizate conținând azot solid. Proiectul HDEV va rămâne operațional până în octombrie 2015.

NASA va lansa în a doua jumătate a acestui an un alt proiect video, denumit Urthcast, instalat tot pe ISS, ce va permite publicului larg să facă zoom pe imaginile cu Terra ce vor fi difuzate de un streaming video de înaltă definiție. Acest experiment va permite utilizatorilor de internet să urmărească, în timp real, imagini din spațiu cu evenimente care se petrec pe planeta noastră.

Sursa: mediafax.ro

NASA a lansat un serviciu de streaming care transmite imagini cu Terra 24 de ore din 24 și 7 zile din 7, văzută de pe Stația Spațială Internațională (ISS), în timp real, cu ajutorul a patru camere video de înaltă definiție. De la începutul erei spațiale, doar câteva zeci de astronauți au intrat în clubul select al oamenilor care au putut să vadă Pământul din spațiu. Internauții din lumea întreagă sunt invitați să se alăture acestei aventuri grație unor camere video ce au fost amplasate în exteriorul Stației Spațiale Internaționale, informează dailymail.co.uk. Proiectul High Definition Earth Viewing (HDEV) lansat de NASA…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile