Invatamant

“Drepturi egale, șanse egale”

Școala “Dimitrie Cantemir” și Liceul “Ștefan Procopiu” Vaslui au organizat o serie de activități menite să puncteze Săptămâna Educației Globale.

Școala “Dimitrie Cantemir” Vaslui a participat la Campania Globală pentru educație pentru al doilea an consecutiv. Dacă, anul trecut, activitățile desfășurate au avut ca scop transmiterea mesajului că toți copiii au nevoie de un profesor, campania de anul acesta, desfășurată sub sloganul „Drepturi egale, șanse egale”, a avut ca mesaj includerea copiilor cu dizabilități în învățământul de masă și asigurarea tuturor condițiilor pentru o educație de calitate, alături de ceilalți copii.

Invitați au fost viceprimarul Sorin Radu și directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, Ionel Armeanu Ștefănică.

“Un rol important în activitate l-au avut părinții copiilor cu dizabilități care au învățat sau învață în școala noastră, care și-au împărtășit experiențele în ceea ce privește atât oportunitățile oferite de școala noastră pentru copii, cât și obstacolele cu care s-au confruntat de-a lungul anilor, cum ar fi: lipsa unei baze materiale specifice lucrului cu copiii cu dizabilități, lipsa unui profesor de sprijin care să petreacă mai mult de două ore pe săptămână cu copilul lor”, a declarat Petru Asmarandei, directorul școlii.

O altă activitate s-a desfășurat la Liceul “Ștefan Procopiu” Vaslui, cu elevii clasei a VIII-a (beneficiari ai bursei „Guvernul României”) și reprezentanții Consililui școlar al Elevilor. Acțiunea, coordonată de profesoara Daniela Luca, a facilitat identificarea de soluții privind sprijinul pe care îl pot oferi atât elevii, cât și autoritățile locale pentru a face posibil accesul persoanelor cu dizabilități la o educație de calitate pe plan local.

Elevii au avut oportunitatea de a adresa întrebări viceprimarului Sorin Radu în ceea ce privește situația actuală a accesului la educație pentru copiii cu dizabilități, ajutorul acordat de autorități în domeniul educației, în special în ceea ce privește consolidarea unor sisteme incluzive care să permită școlarizarea copiilor cu dizabilități.

Related Articles

Back to top button