Home » Invatamant » Sărbătoarea dansului

Sărbătoarea dansului

Sute de elevi din tot județul își vor demonstra talentul pe scena Casei de Cultură “Constantin Tănase” Vaslui, în cadrul Festivalului “Ritmurile Tinereții”.

Sărbătoarea, cântecul și voia bună vor dezmorți Casa de cultură „Constantin Tănase” Vaslui, odată cu derularea Festivalului “Ritmurile Tinereții”, dedicat elevilor și preșcolarilor. Sute de copiii din toate colțurile județului se vor aduna pentru a demonstra cât sunt de talentați. Cei mici vor intra în concurs mâine, începând cu ora 9, iar elevii de gimnaziu și liceenii vor concura vineri, 16 mai.

„Avem înscrise 144 de formații, cele mai multe fiind la clasele I-IV, unde vor fi 63 de numere artistice. La grădinițe sunt 44 de grupuri și formații, iar la gimnazii doar 28. Președintele juriului este profesoara Ioana Ianul. Ea va fi ajutată de Alice Vîrlănuță, Gigi Ilașcu, Iulia Dohotaru și un reprezentant din cadrul Inspectoratului Școlar Județean”, a declarat Dana Visu, directoarea Casei de Cultură „Constantin Tănase”, unul dintre organizatori.

În cele două zile ale festivalului, concurenții vor veni în fața juriului cu dans popular, clasic, modern, aerobic, țigănesc, oriental, latino, iar alții vor aborda stilurile rock&roll și hip-hop. Alături de Casa de Cultură, la organizarea evenimentului mai contribuie Primăria Vaslui, Inspectoratul Școlar Județean și Asociația Județeană „Sportul pentru Toți”.

Sute de elevi din tot județul își vor demonstra talentul pe scena Casei de Cultură “Constantin Tănase” Vaslui, în cadrul Festivalului “Ritmurile Tinereții”. Sărbătoarea, cântecul și voia bună vor dezmorți Casa de cultură „Constantin Tănase” Vaslui, odată cu derularea Festivalului “Ritmurile Tinereții”, dedicat elevilor și preșcolarilor. Sute de copiii din toate colțurile județului se vor aduna pentru a demonstra cât sunt de talentați. Cei mici vor intra în concurs mâine, începând cu ora 9, iar elevii de gimnaziu și liceenii vor concura vineri, 16 mai. „Avem înscrise 144 de formații, cele mai multe fiind la clasele I-IV, unde vor fi…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: