Home » Administratie » Mica diferență se cunoaște, marea diferență rămâne: Și în secolul viitor vom avea drumuri de pământ

Mica diferență se cunoaște, marea diferență rămâne: Și în secolul viitor vom avea drumuri de pământ

În ultimii cinci ani, Consiliul Județean Vaslui a dat «civilizației» peste 150 de kilometri de drumuri modernizate. Asta însă cu un efort financiar consistent, având în vedere împrumutul de 20 de milioane de euro contractat în 2008, în contul căruia s-au avut în vedere, cu preponderență, tocmai astfel de investiții. Chiar și așa, suntem mult rămași în urmă: la nivel național, proporția drumurilor care au cunoscut asfaltul este de 60%, în timp ce în județul nostru este de numai 49%. Cu tot mai puține fonduri de la guvern, la începutul acestui an, conducerea județului a spus stop demarării de noi proiecte de infrastructură. Cum, în prezent, drumurile de pământ reprezintă 43% din totalul celor 873 de kilometri de drumuri comunale, avem toate șansele ca și anul 2100 să ne prindă cu zeci de kilometri de drumuri de pământ.

Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean (CJ) Vaslui, Vasile Mihalachi, în ultimii cinci ani, în județ au fost modernizați între 150 și 180 de kilometri de drumuri. Tot el recunoaște că este de unde întrucât cea mai mare parte a drumurilor județului nu au cunoscut asfaltul în existența lor.

Din cei 938 de kilometri de drumuri din județ, 348,43 km au beton asfaltic – 37%, 20,62 km sunt din beton de ciment – 2% și 95,36 km din îmbrăcăminte asfaltică ușoară – 10%. Așadar, 49% reprezintă proporția drumurilor modernizate, în vreme ce restul sunt drumuri pietruite și de pământ. Un raport net defavorabil Vasluiului față de situația de la nivel național, unde proporția drumurilor asfaltate ajunge la 60%.

Bineînțeles, cea mai grea este situația drumurilor comunale, care reprezintă 873,12 km din cei 938 de km de drumuri ai județului. Doar 13% (120,12 km) au îmbrăcăminte asfaltică ușoară, 8% au beton asfaltic (66,20 km) și 1% beton de ciment (0,82 km).

Cele mai multe drumuri comunale sunt în continuare din pământ, respectiv 378,73 km – 43%, cele pietruite reprezentând 35%, adică 307,24 km, în vreme ce drumurile modernizate au cea mai mică proporție, de 22%, în speță 187,14 km.

“Vasluiul plătește tot ce aduce”

Vasile Mihalachi

Vasile Mihalachi

În contextul în care, de la an la an, județul Vaslui beneficiază de tot mai puține fonduri de la bugetul de stat, nu o dată Vasile Mihalachi a explicat cât de grea va putea fi reabilitarea infrastructurii rutiere. Asta în condițiile în care, nebeneficiind de resurse proprii, Vasluiul aduce totul de la mare distanță, de la nisip și piatră, până la ciment.

«Vasluiul plătește tot ce aduce, nu avem nici măcar lemn pentru construcții sau o fabrică de ciment», spune Mihalachi.

La începutul acestui an, CJ Vaslui a lăsat deoparte orice plan nou de investiții, inclusiv proiectele de reabilitare a infrastructurii rutiere. Cauza a fost lipsa banilor, ultimele astfel de lucrări finalizate fiind suportate prin împrumutul pe care instituția l-a contractat în 2008 tocmai în acest scop (20 de milioane de euro).

«Rețeaua de apă-canal este învechită, pe drumurile județene s-au făcut numai cârpeli în ultimii 40 de ani. Acestea sunt într-o stare deplorabilă, de aceea împrumutul este util. Altă soluție pentru rezolvarea acestor probleme nu am fi avut, decât acest credit», declara, încă de atunci, Mihalachi.

După marele salt înainte reprezentat de cei peste 150 de kilometri de drum modernizați în cinci ani, s-a ajuns la fundul sacului, iar speranțe dinspre guvern nu există.

«La Consiliul Județean ne axăm pe proiectele mari, de care beneficiază locuitorii întregului județ. În primăvară vom începe masiv lucrările de reabilitare a sistemului de apă și canalizare. De asemenea, continuă lucrările în cadrul proiectului Managementul deșeurilor, privind amenjarea platformei ecologice din comuna Roșiești, și lucrările de reabilitare la Spitalul Județean de Urgență. Niciun proiect de anvergură nu va fi început anul acesta», a explicat vicepreședintele CJ Vaslui.

Și, pentru a face lucrurile și mai clare, Mihalachi a adăugat: «În fiecare comună sunt începute investiții, școli, grădinițe, dispensare. Acestea trebuie finalizate, dacă edilii vor să ia în calcul unele proiecte noi, dar, pentru moment, nu ne putem gândi la investiții. Oricum, important pentru fiecare primar este să asigure din buget banii pentru cheltuielile de personal și pentru buna funcționare a instituțiilor din subordine».

O speranță pentru drumurile comunale a rămas doar din partea proiectelor finanțate de Uniunea Europeană.

Nu avem cu ce!

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, la finele anului trecut, România avea o infrastructură rutieră cuprinzând 644 de kilometri de autostradă, 6.269 de kilometri de drumuri europene și 10.197 de kilometri de alte categorii de drumuri naționale, cu două, trei și patru benzi. La acestea se adaugă 84.887 de kilometri de drumuri județene și 32.190 de kilometri de drumuri comunale, o rețea considerată satisfăcătoare sub aspectul lungimii sale, pentru necesitățile de transport rutier ale țării.

Calitatea acestor drumuri este însă problema, aproape 40 la sută din total (adică 33.543 de kilometri) reprezentând drumuri pietruite sau de pământ, iar dintre căile rutiere de toate categoriile care au văzut măcar o dată asfalt la viața lor, aproape jumătate sunt în prezent cu durata de serviciu depășită.

Îngrijorător este faptul că, în ultimii ani, ritmul de modernizare a rețelei rutiere naționale a fost aproape simbolic, din categoria drumurilor de pământ și piatră fiind recuperate pentru civilizație doar 1.372 de kilometri, adică mai puțin de un procent pe an. Cu cei peste 150 de kilometri modernizați în județul nostru, se poate spune că stăm foarte bine. Doar că trebuie să avem în vedere efortul financiar făcut prin împrumutul de 20 de milioane de euro, care trebuie rambursat în 23 de ani, și mai ales faptul că marile investiții în acest domeniu se vor opri aici.

Aceste lucruri ne pun în perspectiva ca, odată cu mai toate județele țării, Vasluiul să continue să aibă zeci de kilometri de drumuri nemodernizate, de pământ, și după anul 2100!

În ultimii cinci ani, Consiliul Județean Vaslui a dat «civilizației» peste 150 de kilometri de drumuri modernizate. Asta însă cu un efort financiar consistent, având în vedere împrumutul de 20 de milioane de euro contractat în 2008, în contul căruia s-au avut în vedere, cu preponderență, tocmai astfel de investiții. Chiar și așa, suntem mult rămași în urmă: la nivel național, proporția drumurilor care au cunoscut asfaltul este de 60%, în timp ce în județul nostru este de numai 49%. Cu tot mai puține fonduri de la guvern, la începutul acestui an, conducerea județului a spus stop demarării de noi proiecte…

Review Overview

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: