Home » National » Colegiul Medicilor: Dacă veniturile medicilor nu cresc, CE să oblige România să aplice Directiva timpului de lucru

Colegiul Medicilor: Dacă veniturile medicilor nu cresc, CE să oblige România să aplice Directiva timpului de lucru

Președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astărăstoae, a declarat, joi, că, dacă Ministerul Sănătății nu va soluționa în 30-45 de zile cererile privind protecția și creșterea veniturilor medicilor, CMR va cere Comisie Europene să oblige România să aplice Directiva timpului de lucru

Astărăstoae a declarat, la Suceava, că reprezentanții Colegiului Medicilor au avut, săptămâna trecută, o primă întâlnire la Ministerul Sănătății în care s-a propus ca medicii să beneficieze de scutirea impozitului pe salariu, așa cum se întâmplă în cazul IT-iștilor. El a spus că s-a mai propus legalizarea plăților informale după desfășurarea actului medical, așa cum prevede legea privind drepturile pacienților, iar practica privată în spitalul public să fie foarte clar reglementată. Totodată, s-a propus și acordarea unui spor de fidelitate medicilor, începând cu 30 la sută din salariu, în funcție de posibilitățile fiecărui spital, iar medicul să se angajeze că timp de trei ani nu pleacă în străinătate. „Indiferent dacă se acceptă toate cele patru puncte, noi nu vom discuta cât timp nu se face acea modificare legislativă, care a fost acceptată de patru miniștri până acum, din statutul medicului, prin care să se spună în mod foarte clar că medicul, în virtutea independenței sale profesionale, nu este funcționar și nici echivalentul unui funcționar” , a spus Astărăstoae. Președintele CMR a arătat că dacă aceste propuneri nu vor fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil, de 30-45 de zile, atunci CMR va solicita Comisiei Europene să oblige România să aplice Directiva privind timpul de lucru al medicilor. El a spus că CMR va cere medicilor, după acest interval de timp, să facă doar o singură gardă pe lună, cea care este obligatorie prin contractul de muncă pe care îl au. „Vă garantez că cel puțin 80 la sută dintre medici vor accepta această decizie, pentru că dacă ar exista respect și dacă demnitatea medicului n-ar fi atinsă, am înțelege”, a precizat Astărăstoae, arătând că o astfel de campanie dusă împotriva medicilor în ultimii patru ani nu a mai întâlnit în cariera sa profesională de peste 40 de ani.

Președintele Colegiului Medicilor a mai spus că sistemul sanitar din România este „subfinanțat și subpopulat” și că este ținut în viață prin munca medicilor. Potrivit lui Astărăstoae, după ce au fost arestați medicii de la Spitalul de Arși din București solicitările medicilor de a pleca în străinătate au crescut la nivel național cu 10 la sută. Astărăstoae a spus că dacă Ministerul Sănătății va soluționa solicitările CMR, prin măsurile pe care le va adopta, ar putea opri exodul medicilor români în străinătate, dar nu și migrația acestora. Președintele CMR a mai spus că, din anul 2007, aproximativ 16.000 de medici români au plecat să muncească în străinătate.

Sursa: mediafax.ro

Președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astărăstoae, a declarat, joi, că, dacă Ministerul Sănătății nu va soluționa în 30-45 de zile cererile privind protecția și creșterea veniturilor medicilor, CMR va cere Comisie Europene să oblige România să aplice Directiva timpului de lucru Astărăstoae a declarat, la Suceava, că reprezentanții Colegiului Medicilor au avut, săptămâna trecută, o primă întâlnire la Ministerul Sănătății în care s-a propus ca medicii să beneficieze de scutirea impozitului pe salariu, așa cum se întâmplă în cazul IT-iștilor. El a spus că s-a mai propus legalizarea plăților informale după desfășurarea actului medical, așa cum prevede legea…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: